Un bombardier strategic rusesc de tip Tu-95MS a efectuat lansări de rachete de croazieră

bombardier_5_10_31467200
Grupul de asigurare informațională aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse a anunțat, pe 05.10.2020, că un bombardier strategic de tip Tu-95MS a efectuat lansări practice de rachete de croazieră asupra unor ținte terestre situate într-un poligon din Republica Komi.

Toate rachetele de croazieră au lovit țintele, fapt ce a fost confirmat de mijloacele pentru control obiectiv. Pe timpul zborului, echipajul avionului Tu-95 a efectuat și realimentarea în aer și a îndeplinit și misiuni de patrulare într-un raion indicat.

“Activitățile de acest tip se desfășoară conform Planului de pregătire pentru luptă. Scopul principal al personalului navigant vizează desfășurarea de acțiuni organizate, în timpul îndeplinirii de misiuni potrivit destinației”, a declarat comandantul marii unități a Aviației cu rază lungă de acțiune, general maior Oleg Pchela.  

Durata zborului a fost de peste opt ore.

Comentariul autorului: Bombardierul strategic participant la misiune aparține unui regiment de aviație al Diviziei 22 Aviație de Bombardament - Engels (Regiunea Saratov) din cadrul Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică). Generalul Oleg Pchela este comandantul diviziei.

Probabil, lansările de rachete au fost efectuate în poligonul Vorkuta din nordul Federației Ruse. Este posibil ca misiunile de patrulare ale aeronavei să fi inclus raioane din Marea Barents și Oceanul Arctic.

Postul de televiziune Zvezda a prezentat un scurt material video referitor la misiune îndeplinită de bombardierul strategic Tu-95MS. Din analiza materialului rezultă faptul că avionul participant la misiune a fost aeronava Veliky Novgorod, cu numărul de bordaj 16 roșu. De asemenea, se poate constata că prima parte a misiunii, de la decolare și până la realimentarea în aer, s-a desfășurat pe timp de noapte.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close