Franța a anunțat că va disloca avioane de luptă Rafale în România, pentru protejarea spațiului aerian

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
 Dassault Rafale
Dassault Rafale

Premierul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere la sediul Guvernului român cu Sebastien Lecornu, ministrul Forţelor Armate din Franţa.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit joi, la Palatul Victoria, cu ministrul Forţelor Armate din Franţa, Sebastien Lecornu, context în care înaltul oficial francez a subliniat continuarea misiunilor de apărare aeriană în România cu aeronave de vânătoare Rafale, în executarea misiunilor de poliţie aeriană.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, au fost discutate elementele concrete din cadrul Parteneriatului Strategic româno-francez, care a cunoscut o aprofundare rapidă în ultimele luni, după asumarea de către Franţa a statutului de naţiune cadru pentru Grupul de luptă din România, precum şi în contextul elementelor de descurajare şi apărare din agenda NATO, conform conceptului strategic adoptat la Madrid, în această vară, care se concentrează pe nevoile de securizare a Mării Negre.

Premierul României a mulţumit părţii franceze pentru decizia promptă şi oportună de a deplasa capabilităţi militare în ţara noastră, constând în militari şi tehnică de luptă, inclusiv blindate de infanterie, tancuri şi sistemul anti-aerian MAMBA.

Sursa citată precizează că în cadrul dialogului au fost prezentate, în detaliu, evoluţiile şi situaţia din regiune, în contextul agresiunii ruse în Ucraina.

Totodată, au fost analizate consecinţele asupra securităţii militare, energetice, alimentare, care au generat instabilitate statelor din regiune, în primul rând, Republicii Moldova.

"Cei doi oficiali şi-au exprimat preocuparea pentru tulburările sociale şi politice gestionate de Guvernul pro-european de la Chişinău şi au manifestat susţinerea pentru Republica Moldova", se mai arată în comunicat.

Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici:  Android (Magazin Play) sau iOS (App Store).

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel