Dacă până acum Marea Neagră a fost arena dronelor de suprafață (USV), incidentul de la Novorossiysk introduce un nou actor pe scenă, denumit sugestiv „Sub Sea Baby”, un element care a permis Ucrainei să lovească „Gaura Neagră” a flotei ruse chiar în propriul său sanctuar.
Arma: „Sub Sea Baby” şi debutul în luptă

Până recent, strategia navală a Ucrainei s-a bazat preponderent pe dronele de suprafață, precum modelele Sea Baby și Magura V5.
Deși extrem de eficiente, acestea operează la suprafaţa apei ceea ce le face vulnerabile la detectarea vizuală, la sistemele radar și la focul mitralierelor de bord ale navelor inamice.
Noua armă reprezintă un salt tehnologic major în ingineria navală ucraineană, fiind un vehicul subacvatic fără echipaj care, spre deosebire de torpilele clasice, posedă o autonomie mult mai mare și capacități de loitering (așteptare).

Din punct de vedere tehnic, analiza imaginilor video disponibile, inclusiv cele studiate de experți navali precum H.I. Sutton, confirmă natura submersibilă a atacului.
Înregistrările arată o explozie bruscă la pupa submarinului, fără a tulbura suprafața apei, specific dronelor de suprafață, ceea ce indică o invizibilitate sonară și vizuală superioară.
Reușita de a naviga într-un mediu ostil și complex precum portul Novorossiysk sugerează depășirea provocărilor majore legate de comunicația subacvatică.
Este foarte probabil ca „Sub Sea Baby” să utilizeze un sistem hibrid de ghidaj, bazat pe navigație inerțială combinată cu inteligență artificială pentru recunoașterea terminală a țintei sau chiar o antenă montată discret pentru corecții periodice prin satelit.
De asemenea, Serviciul Ucrainean de Informații (SBU) menţionează că acest UUV „Sub Sea Baby” are o încărcătură explozivă optimizată nu neapărat prin cantitate, ci prin capacitatea de a penetra coca presurizată sau de a distruge părţi importante ale unei nave inamice.
Modul de atac: Infiltrare și „mobility kill”
Ceea ce distinge fundamental acest atac nu este doar tehnologia implicată, ci modul de execuție, având în vedere că Baza Navală Novorossiysk a fost considerată un refugiu sigur după retragerea forțată a flotei ruse din Sevastopol.

Drona a fost nevoită să parcurgă sute de mile marine, să evite plasele anti-submarin și barajele de la intrarea în port, care par să fi fost deschise în momentul atacului, și să navigheze nedetectată printre nave civile și militare, păcălind sonarele active.

Punctul de impact a vizat cu precizie secțiunea pupa a submarinului, o alegere tactică ce pare deliberată sau rezultatul unui ghidaj acustic care a urmărit zgomotul elicei. Efectul imediat este un „mobility kill” (scoatere din luptă prin imobilizare).
O explozie în această zonă distruge, cârma și, cel mai important, riscă să pătrundă în compartimentul etanș al motoarelor. Astfel, chiar dacă submarinul nu se scufundă imediat, acesta suferă o „moarte funcțională”, devenind inoperabil.
Context strategic și șah mat logistic
Este o ironie a sorții faptul că ținta a fost tocmai un submarin din clasa Improved Kilo. Aceste nave sunt poreclite de NATO „Găurile Negre” datorită silențiozității lor excepționale.

Faptul că Ucraina a reușit să folosească o dronă subacvatică, o altă formă de tehnologie stealth, pentru a vâna cel mai discret activ al Rusiei, demonstrează o inversare completă a rolurilor de prădător și pradă în apele Mării Negre.
Valoarea țintei este imensă, un astfel de submarin costând aproximativ 400-500 de milioane de dolari și fiind o platformă esențială pentru lansarea rachetelor de croazieră Kalibr.
Dincolo de distrugerea fizică, succesul „Sub Sea Baby” activează o capcană logistică fără ieșire pentru Moscova. Marea Neagră nu dispune de facilități sigure pentru repararea avariilor majore la submarine.

Docurile uscate din Sevastopol sunt acum în raza de acțiune a rachetelor Storm Shadow și ATACMS, loc unde submarinul Rostov-pe-Don a fost deja distrus anterior.
Mai mult, Convenția de la Montreux interzice Rusiei să scoată submarinul prin Bosfor pentru a-l transporta la șantierele sigure din Sankt Petersburg.
Prin utilizarea acestui nou tip de armă subacvatică, Ucraina a transformat o avarie într-o pierdere totală efectivă, demonstrând lumii că, în era războiului dronelor, adâncimea apei nu mai oferă protecție.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News










