Apărarea spaţiului aerian al Bulgariei, consolidată cu şase avioane F-16 ale SUA

S.I. Catalin |
Data publicării:

Apărarea spaţiului aerian al Bulgariei va fi consolidată cu şase avioane de vânătoare F-16 ale SUA, începând din 26 septembrie până la 30 octombrie, a anunţat vineri Ministerul Apărării bulgar, potrivit BTA.

În conformitate cu o decizie a guvernului de la Sofia, cele şase avioane americane vor realiza misiuni comune cu avioanele de vânătoare MiG-29 ale Forţelor Aeriene Bulgare, relocate la baza aeriană Graf Ignatievo în 18 septembrie.

Avioanele de vânătoare americane au luat parte la exerciţiul internaţional Thracian Viper 2020, desfăşurat în spaţiul aerian bulgar şi încheiat vineri.


Prima dată când Forţele Aeriene Bulgare au participat cu succes la o misiune comună cu omologii americani a fost în toamna lui 2016. Obiectivul unor asemenea misiuni este de a spori capacităţile Forţelor Aeriene Bulgare pentru a garanta inviolabilitatea spaţiului aerian păzit al NATO, precizează Agerpres.

Apărarea comună a spaţiului aerian bulgar va fi realizată în cadrul Sistemului integrat de apărare aeriană al NATO. Consolidarea misiunii de apărare a spaţiului aerian al ţărilor membre din flancul estic al NATO va fi făcută cu forţele Alianţei, pe baza principiului rotaţiei. 

 

Avioane F-16 Block 70 pentru Bulgaria

 

Amintim că, Bulgaria a plătit, în august 2019, Agenției pentru Cooperare de Apărare și Securitate a SUA 1,2 miliarde de dolari pentru opt avioane de vânătoare F-16 Block 70. În medie, fiecare avion va costa statul bulgar 150 de milioane de dolari, dar are cele mai noi dotări disponibile pe acest tip de avion.

Cu acest pas, partea bulgară și-a îndeplinit angajamentul în cadrul contractelor pentru achiziționarea aeronavelor de luptă F-16 pentru Forțele Aeriene Bulgare.

După confirmarea tranzacției de 1,2 miliarde de dolari partea americană, conform contractului, trebuie să înceapă procesul de construcție și de livrarea a avioanelor F-16.

Primul F-16 este programat să fie livrat la sfârșitul anului 2022, urmând a fi folosit pentru pregătirea şi antrenarea piloților Forțelor Aeriene Bulgăre. Restul de şapte vor fi livrate în etape între anii 2023-2027.

Potrivit producătorului, compania americană Lockheed Martin, Block 70/72 este versiunea cea mai nouă și cea mai avansată a acestui avion de vânătoare, având o durată de viață cu 50% mai mare decât a versiunilor anterioare și poate fi operațional până în 2070 și chiar după, adică cel puțin 50 de ani de acum înainte.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel