Un avion sau două? Motivul pentru care mândria aeronauticii europene - programul FCAS - a ajuns la un punct de cotitură

În timp ce cancelarul german Friedrich Merz și oficialii de la Palatul Elysee se află în discuții „intense” pentru a salva ceea ce a mai rămas dintr-o investiție de 100 de miliarde de euro, realitatea din teren sugerează că mândria națională a început să cântărească mai mult decât eficiența militară. Soluția de compromis aflată acum pe masă - împărțirea proiectului în două aeronave separate - riscă să devină certificatul de deces a ceea ce se dorea a fi proiectul unui ,,avion european’’.

Un avion sau două? Dilema care fragmentează industria aeronautică europeană

Vorbind joi la Berlin, alături de omologul său lituanian, cancelarul Friedrich Merz a confirmat că discuțiile cu Franța au ajuns într-un punct critic în care se analizează dacă se mai poate construi o singură aeronavă sau va fi nevoie de două designuri distincte.

Această întrebare nu este doar una tehnică, ci reflectă o falie strategică profundă. Franța rămâne fidelă doctrinei sale de descurajare nucleară și efectuarii de misiuni care implică decolarea unor aeronave de pe portavioane, solicitând specificații pe care Germania nu le consideră prioritare, Berlinul fiind mai degrabă orientat către interoperabilitatea în cadrul NATO și integrarea sistemelor AI de comandă. 

Cancelarul a încercat să mențină o notă de optimism, confirmând faptul că, indiferent de soarta avionului, vor exista cu siguranță sisteme comune în ceea ce privește dronele de sprijin și infrastructura digitală cunoscută sub numele de „nor de luptă”.

Duelul giganților: Rivalitatea dintre Airbus și Dassault 

Blocajul care durează de peste un an are la bază un conflict visceral între principalii contractori, Airbus Defence and Space din Germania și Dassault Aviation din Franța.

În timp ce Eric Trappier, CEO-ul Dassault, a fost categoric în refuzul său de a ceda controlul asupra designului principal, invocând experiența pe care Franța o are în construirea unor aeronave de vânătoare autonome, Michael Schollhorn de la Airbus a sugerat recent că dezvoltarea a două avioane separate ar putea fi chiar o soluție viabilă.

Viziunea Franței se concentrează pe un succesor pentru Rafale, capabil de atac nuclear, în timp ce Germania prioritizează o platformă axată pe tehnologia de luptă în rețea, compatibilă cu sistemele americane F-35 deja achiziționate. Această fragmentare ar putea asigura o anumită reziliență industrială, dar cu prețul unor costuri de producție dublate și al unei pierderi de competitivitate în fața programului rival britanic-japonez-italian (GCAP).

Inamicul tăcut: Dependența de China și criza resurselor

Dincolo de orgoliile politice, programul FCAS se confruntă cu o amenințare externă ignorată multă vreme: criza pământurilor rare. Restricțiile impuse de China asupra exporturilor de magneți și metale critice, precum reniul sau neodimul, pun sub semnul întrebării însăși viabilitatea motoarelor de generația a șasea.

În timp ce Parisul și Berlinul se ceartă pe cine implentează software-ul de luptă, industria europeană riscă să rămână fără materiile prime necesare dezvoltării unor avioane de ultima generaţie, forțând o dependență ironică de resursele asiatice pentru un avion menit să elibereze Europa de sub tutela externă.

Dacă în următoarele săptămâni nu se va ajunge la un numitor comun, FCAS riscă să rămână un proiect „moart pe hârtie” - un set de planuri extrem de scumpe care nu vor decola niciodată de pe planșetele inginerilor.

În acest context, state precum Spania, al treilea partener al programului, privesc cu neliniște cum investițiile masive sunt periclitate de o rivalitate istorică ce pare să fi supraviețuit chiar și necesității urgente de apărare colectivă. Lipsa unei voințe politice care să pună capăt tensiunilor dintre Dassault și Airbus forțează Europa să aleagă între o autonomie militară reală și un simbolism politic costisitor, într-un moment în care spațiul aerian este tot mai testat de incursiunile tehnologiilor inamice.