Defense România Știri principale Ucraina cere la ONU închiderea spaţiului aerian deasupra centralelor sale nucleare: Vă solicităm să asiguraţi protecţia cu sisteme de apărare aeriană

Ucraina cere la ONU închiderea spaţiului aerian deasupra centralelor sale nucleare: Vă solicităm să asiguraţi protecţia cu sisteme de apărare aeriană

Naţiunile Unite trebuie să facă un efort pentru a institui o zonă de interdicţie aeriană deasupra instalaţiilor nucleare din Ucraina - potrivit ministrului adjunct de externe de la Kiev, Mikola Tociţki. Acesta a explicat, în cadrul unei conferinţe ONU, că, din cauza invaziei ruse, pericolul pentru centralele nucleare a crescut semnificativ.

Acesta a explicat, în cadrul unei conferinţe ONU, că, din cauza invaziei ruse, pericolul pentru centralele nucleare a crescut semnificativ.

"Pentru prima dată în istorie, instalaţiile nucleare civile au fost transformate în instalaţii militare şi capete de pod pentru armata rusă - cu încălcarea prevederilor Tratatului de Neproliferare Nucleară" - a subliniat diplomatul. Tociţki a remarcat că lumea "a devenit martorul modului în care terorismul nuclear apare în realitate", sponsorizat de o putere nucleară.

Prin urmare, oficialul a îndemnat ONU să recurgă la "acţiuni comune decisive", pentru a preveni o catastrofă nucleară la scară globală.

,,Vă solicităm să închideţi cerul (securizarea spaţiului aerian, n.r.) deasupra centralelor nucleare din Ucraina, să asiguraţi protecţia cu sisteme de apărare aeriană şi să demonstraţi prin fapte că un agresor nu poate rămâne nepedepsit doar pentru că deţine arme nucleare" - a declarat viceministrul ucrainean de externe. 

Alte știri de interes