Defense România Industrie de apărare Tehnologie nouă pentru blindatele achiziționate de România: Rheinmetall integrează sisteme de detecție și combatere a dronelor pe turela Lance 2.0

Tehnologie nouă pentru blindatele achiziționate de România: Rheinmetall integrează sisteme de detecție și combatere a dronelor pe turela Lance 2.0

Vehicul de luptă pentru infanterie (IFV) aflat pe linia de asamblare a companiei germane Krauss-Maffei Wegmann (KMW). Sursa foto: EDR Magazine.
Concernul german Rheinmetall a anunțat lansarea unui pachet de modernizare pentru turela Lance 2.0, instalată pe mașinile de luptă ale infanteriei KF41 Lynx. Acest pachet, programat pentru prezentare oficială în cadrul expoziției Eurosatory 2026 de la Paris, oferă vehiculelor de luptă o capacitate avansată de autoapărare activă împotriva amenințărilor reprezentate de dronele de mici dimensiuni, inclusiv vehiculele aeriene fără pilot de tip FPV.

Informația ar trebui sa reprezinte o veste importanta pentru Armata Romaniei, în contextul în care Bucureștiul a aprobat recent un contract de înzestrare de amploare cu firma germană, ce include achiziția a 298 de blindate KF41 Lynx echipate exact cu acest tip de turelă.

Din punct de vedere tehnic, modernizarea dezvoltată de Rheinmetall nu modifică armamentul principal al vehiculului, ci optimizează sistemul de conducere a focului prin integrarea unei suite de senzori dedicați, potrivit publicației germane Hartpunkt.

Turela Lance 2.0 folosește tunul automat MK30-2 de calibru 30 mm, capabil să utilizeze muniție programabilă cu detonație în aer (ABM). Pentru a facilita detectarea țintelor aeriene cu amprentă radar redusă, Rheinmetall a adăugat pe fuzelajul turelei un senzor acustic APV 100, configurat să identifice semnătura sonoră a dronelor pe un azimut de 360 de grade.

Suplimentar, Sistemul Stabilizat Electrooptic (SEOSS) a fost echipat cu două panouri radar de tip Echoguard produse de compania americană Echodyne. Aceste radare oferă o acoperire de până la 240 de grade și pot detecta drone de mici dimensiuni de la o distanță de 1,5 kilometri.

În momentul identificării unei amenințări, sistemul central calculează automat soluția de tragere, orientează automat tunul de 30 mm și programează detonarea muniției exact în fața țintei, lovind vectorul inamic cu o ploaie de submunitii.

Tehnologia de ultimă oră cu care vor putea fi echipate și mașinile de luptă ale infanteriei române

Această modernizare tehnologică aduce avantaje majore pentru programul de înzestrare al României. Ministerul Apărării Naționale a semnat un acord-cadru evaluat la 4,8 miliarde de euro cu Rheinmetall, pachet ce include furnizarea a 298 de mașini de luptă Lynx KF41. Dintre acestea, 232 de unități sunt finanțate prin intermediul programului european SAFE, având o valoare de 2,6 miliarde de euro, restul de 66 de vehicule urmând să fie contractate după anul 2030.

Un aspect esențial al acestui acord este localizarea producției: blindatele vor fi fabricate parțial în țară, cu un grad de integrare industrială de minimum 40% la uzina Rheinmetall Automecanica SRL din Mediaș. Faptul că vehiculele destinate infanteriei române se vor afla pe linia de producție locală în perioada următoare permite integrarea directă a noilor senzori radar și acustici pe blindatele românești direct din fabrică, asigurând accesul la cea mai nouă tehnologie fără costuri logistice suplimentare.

Integrarea capacităților antidronă direct pe mașinile de luptă ale infanteriei rezolvă o problemă tactică majoră observată în conflictele curente din regiune. Utilizarea pe scară largă a dronelor FPV capabile să avarieze tehnică grea impune ca fiecare vehicul de luptă să dețină mijloace proprii de protectie.

Deși dotarea forțelor terestre va include și sisteme dedicate de apărare antiaeriană, cum sunt complexele Skynex și Skyranger 35 achiziționate în cadrul aceluiași pachet semnat cu Rheinmetall, acestea sunt alocate de regulă pentru protecția obiectivelor de importanță deosebită.

Modulul Lance 2.0 modernizat oferă fiecărui echipaj Lynx capacitatea autonomă de a detecta, urmări și distruge dronele tactice care încearcă să execute atacuri in serie, crescând reziliența unităților de infanterie pe câmpul de luptă fără a depinde în permanență de sprijinul antiaerian extern.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes