Defense România Strategica SUA trimit încă 7.000 de militari în Europa. O parte ar putea ajunge și în România

SUA trimit încă 7.000 de militari în Europa. O parte ar putea ajunge și în România

Președintele american, Joe Biden, a dispus ca un contingent suplimentar de 7.000 de militari americani să fie desfășurat în Germania pentru a spori descurajarea Rusiei. În consecință, secretarul Apărării, Lloyd J. Austin a dat deja ordinul privind dislocarea trupelor care provin în cea mai mare parte din Brigada 1 Blindate a Diviziei 3 Infanterie din Georgia (Fort Stewart).

Trupele vor merge în Germania „pentru a-i sprijini pe aliații NATO, pentru a descuraja agresiunea rusă și pentru a fi pregătiți să sprijine o serie de alte cerințe în regiune”, a spus oficialul.

Aceasta înseamnă că, în urma tensiunilor generate de Rusia în estul Europei, aproximativ 12.000 de militari americani au fost dislocați în Europa din Statele Unite, plus alți 2.000 care au fost direcționați pe flancul estic al NATO. Aceștia se alătură celor 80.000 de militari existenți deja în Europa. Adăugând numărul trupelor celorlalți membri NATO de pe continent, rezultă un total de peste 2 milioane de militari, a subliniat oficialul american.

O parte din noile trupe ar putea ajunge chiar și în România

Trupele americane vor fi desfășurate într-o primă fază în Germania, ulterior acestea putând fi repoziționate în alte țări membre ale NATO, în funcție de evoluția situației.. „Ne așteptăm să plece [din Statele Unite] în zilele următoare”, a spus Austin referindu-se la momentul începerii misiunii.

Oficialul american a subliniat că forțele ruse continuă să atace în Ucraina în principalele centre populate, precum capitala Kiev și orașul Harkov.

Rusia a lansat cel puțin 160 de rachete cu rază scurtă, rază medie și de croazieră în Ucraina, de pe uscat, mare și din aer, iar mai multe trupe ruse au intrat în Ucraina în ultimele zile.

“Rachetele vizează bazele militare și aerodromurile din jurul Harkovului și Kievului, dar nu există nicio modalitate de a verifica cât de precise sunt sau ce victime provoacă”, a mai precizat Austin.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes