Defense România Forțele navale Spania trimite nave de luptă în Marea Neagră și vizează desfășurarea de avioane de luptă în Bulgaria

Spania trimite nave de luptă în Marea Neagră și vizează desfășurarea de avioane de luptă în Bulgaria

Ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, a anunțat că Madridul trimite nave de luptă pentru a se alătura forțelor navale ale NATO din Marea Mediterană și Marea Neagră, pe măsură ce tensiunea în regiune crește din cauza consolidării prezenței armatei ruse la granița cu Ucraina.

Un dragor maritim este deja pe drum, iar o fregată va pleca în trei sau patru zile, a declarat Robles reporterilor spanioli, adăugând că guvernul de la Madrid are în vedere, de asemenea, trimiterea de avioane de luptă în Bulgaria.

Foarte probabil, Robles s-a referit la nava mare de patrulare maritimă “Meteoro” (P-41), care a părăsit ieri portul Las Palmas de Gran Canaria cu direcția Marea Neagră, pentru a prelua pentru șase luni conducerea SNMCMG-2 (Gruparea navală permanentă a NATO de luptă împotriva minelor).

„Rusia nu poate dicta nici unei țări ce să facă, așa că NATO va sprijini și va apăra suveranitatea oricărei țări care poate sau vrea să se alăture NATO”, a subliniat aceasta, precizând că totuși Spania susține “un răspuns exclusiv diplomatic” pentru rezolvarea conflictului.

Contribuția Spaniei la desfășurarea militară a NATO în Europa de Est vine după ce ministrul de externe Jose Manuel Albares și secretarul de stat american Antony Blinken au discutat marți, la Washington, despre organizarea răspunsului coordonat al NATO în cazul agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei.

Kremlinul a negat că vizează un atac, dar a transmis că ar putea întreprinde acțiuni militare nespecificate dacă nu este îndeplinită o listă de cerințe, inclusiv angajamentul din partea NATO de a nu admite niciodată Ucraina ca membru al alianței.

Oficiali occidentali, diplomați și foști oficiali au declarat săptămâna aceasta că NATO a fost obligată să ia în considerare o consolidare a forțelor în regiune, care contravine dorinței lui Putin ca alianța să nu se extindă mai departe spre est.

De asemenea, președintele francez Emmanuel Macron s-a oferit să trimită trupe în România, în timp ce Danemarca a anunțat că va trimite o fregată în Marea Baltică săptămâna aceasta.

Diplomați europeni și oficiali NATO au declarat că situația ar putea determina ca la summit-ul NATO de la Madrid, din iunie, să fie luate și alte decizii privind desfășurarea trupelor alianței.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes