Deși senzorii de la bordul acestor aeronave detectează ținte la 450 de kilometri distanță, avioanele zboară constant în raza de acțiune a celor mai avansate rachete aer-aer ale Federației Ruse.
Prima capabilitate radar aeropurtată a Ucrainei
Potrivit publicației ucrainene EuromaidanPress, introducerea aeronavei ASC 890 marchează prima utilizare operațională a unei platforme radar aeropurtate de către Forțele Aeriene Ucrainene, după abandonarea proiectului sovietic An-71 în anii '80. Propulsate de două motoare turbopropulsoare și zburând la o altitudine de croazieră de aproximativ 6.000 de metri, aparatele suedeze pot urmări simultan 1.000 de ținte aeriene și 500 de ținte de suprafață.
Performanța de detecție scade la 350 de kilometri în medii saturate cu bruiaj electronic. Informațiile tactice sunt transmise în timp real prin rețeaua de date Link 16 către avioanele de vânătoare F-16, Dassault Mirage 2000 și Saab Gripen.
Deficit de profunzime strategică pentru ucraineni
Operarea acestor aeronave implică și multe riscuri tactice majore. Aeronavele AEW&C (Airborne Early Warning and Control) sunt de mari dimensiuni, au o viteză redusă de zbor și emit cantități mari de energie electromagnetică, devenind ținte sigure pentru sistemele inamice de detecție.
Principalul pericol îl reprezintă rachetele aer-aer R-37M, lansate de avioanele rusești de vânătoare Su-35 și MiG-31, care au o rază de acțiune similară cu distanța maximă de detecție a radarului suedez. Sistemele antiaeriene S-300V4 și echipamentele de război electronic Krasukha-4 constituie amenințări suplimentare.
Spre deosebire de Forțele Aerospațiale Ruse, care și-au retras aeronavele Beriev A-50U adânc în teritoriul național după ce au înregistrat pierderi în fața rachetelor Patriot și S-200 ucrainene, Kievul nu dispune de o profunzime strategică similară. Pentru a detecta rachetele de croazieră și dronele rusești, dar și pentru a coordona ambuscade aeriene complexe împreună cu avioanele F-16, platformele ASC 890 sunt obligate să opereze în proximitatea zonelor aeriene puternic contestate.
Riscul persistă inclusiv la sol, aeronavele necesitând o protecție antiaeriană densă între misiuni pentru a evita distrugerea la sol pe aerodromurile pe care stationează.