Cât se produce în România pentru SAFE? Ministrul Miruță: Localizarea e 50-60%; avem aprobare și pentru o fabrică de drone, împreună cu Ucraina
17 Martie 2026
Primele 100 de ore ale Operaţiei Epic Fury au generat costuri estimate la 3,7 miliarde de dolari, echivalentul a 891,4 milioane de dolari pe zi. Această cifră expune o criză majoră în doctrina militară occidentală: capacitatea de a proiecta forță prin intermediul unor platforme extrem de scumpe este aproape anulată de utilizarea în masă a tehnologiilor cu costuri reduse.
După cum arata două rapoarte, unul publicat de agenţia Reuters şi altul de publicaţia americană Defense One, în prima săptămână a conflictului, Iranul a lansat peste 1.000 de drone asupra obiectivelor aliate, forțând Statele Unite să utilizeze interceptori a căror valoare depășește de până la 115 ori costul unitar al atacatorului.
Asimetria economică a acestui război este definită de raportul dintre prețul unei drone Shahed, situat între 20.000 și 50.000 de dolari, și cel al unui singur interceptor Patriot, care costă 4 milioane de dolari. Strategia Teheranului nu se bazează pe precizia tehnică a dronelor utilizate, ci pe suprasaturarea sistemelor de apărare.
Cum forțează Iranul epuizarea stocurilor de muniție de înaltă precizie ale SUA?
Capacitatea de producție a Iranului, estimată la 10.000 de drone pe lună, depășește ritmul de fabricare și de reaprovizionare cu rachete sol-aer al complexului industrial american. Această disparitate transformă fiecare interceptare reușită într-un eșec financiar pe termen lung pentru Armata SUA şi pentru calculele Pentagonului cu desfăşurară Operaţiei Epic Fury.
Utilizarea avioanelor de vânătoare F-35 și F-22 pentru a doborî vehicule fără pilot dotate cu motoare rudimentare reprezintă o alocare ineficientă a resurselor. O rachetă AIM-120 lansată de un avion de generația a cincea costă 1 milion de dolari, fiind utilizată împotriva unei ținte de 35.000 de dolari.
Deși generalul american Dan Caine a declarat o reducere cu 83% a activității dronelor inamice, costul operațional rămâne nesustenabil. Mai mult, limitările tehnice ale avioanelor de luptă american, care operează la viteză mare în fața unor ținte lente, au contribuit la incidente grave, inclusiv pierderea a trei aparate F-15E deasupra Kuweitului și moartea a șase soldați americani în urma unui atac reușit asupra facilității din Port Shuaiba.
Statele Unite încearcă să corecteze această balanță prin implementarea rapidă a sistemului FLM-136 LUCAS, o dronă de atac cu cost redus care copiază arhitectura sistemelor iraniene. Totodată, adaptarea rachetelor APKWS II de 40.000 de dolari pe avioane F-16 și A-10 reprezintă o tentativă de a reduce costurile cu interceptarea dronelor lansate de Iran.
Totuși, întârzierea cu care fostul Departament american al Apărării, acum Departamentul de Război al SUA, a adoptat experiența acumulată în Ucraina arată o rigiditate periculoasă în achizițiile militare. Până la operaționalizarea pe scară largă a sistemelor laser precum HELIOS sau LOCUST, care promit costuri de câțiva dolari per tragere, singura soluție viabilă rămâne distrugerea centrelor de producție iraniene pentru a opri fluxul de drone direct la sursă.
Conflictul din Iran demonstrează, pentru cine nu era deja evident, că numărul și disponibilitatea activelor militare ieftine devin mai importante decât complexitatea tehnologică a platformelor individuale. Statele Unite sunt obligate să își schimbe radical tactica pentru a evita un faliment strategic cauzat de epuizarea stocurilor de muniție de înaltă precizie în fața unui inamic care mizează pe volum și pe un cost de producție minim pentru dronele pe care le utilizează.
