Podcastul Obiectiv EuroAtlantic este difuzat de DefenseRomania în fiecare săptămână, în ziua de vineri. Invitatul lui Tudor Curtifan din această ediție este profesorul Ștefan Ciochinaru, profesor de științe politice și doctor în drept internațional.
Ediția de azi vă propune o abordare a situație internaționale din perspectiva celor două vizite făcute la Beijing în decurs de o săptămână, cea a lui Donald Trump, președintele SUA și Vladimir Putin, președintele Rusiei.
Confruntarea pentru supremație la nivel mondial, precum și războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei, cât și războiul hibrid generat de Moscova împotriva Europei sunt printre subiectele podcastului.
Profesorul Ciochinaru, expert pe zona de propagandă și război hibrid, analizează toate aceste subiecte.
Putin a plecat supărat din China
Amintim că președintele rus Vladimir Putin a părăsit miercuri China după ce a anulat conferința de presă pe care o susține de obicei după o vizită în străinătate din lipsa unor rezultate tangibile în timpul vizitei sale la Beijing, așa cum relatează agențiile Agerpres și EFE.
Președintele Vladimir Putin și omologul său chinez, Xi Jinping, au semnat o declarație comună în care au cerut dialog în Iran și au condamnat atacurile SUA și ale Israelului, și au prezidat semnarea altor 20 de acorduri, dar Moscova nu a reușit să obțină ceea ce își propusese.
În continuare, nu există un acord privind creșterea exporturilor de petrol și gaze destinate Chinei, nici pentru construirea gazoductului prin Mongolia, Power of Siberia 2, deși Moscova subliniază că există o 'înțelegere'.
Liderul de la Kremlin a insistat că Rusia este dispusă să garanteze 'o aprovizionare sigură și neîntreruptă' de hidrocarburi și cărbune, în contextul actual, în care blocada asupra Strâmtorii Ormuz a blocat o parte din importurile chineze de gaze lichefiate.
Guvernul rus a subliniat, de asemenea, că are planuri de a extinde proiectele energetice comune cu China, fără a furniza detalii, deși la Beijing s-au deplasat șefi ai companiei petroliere Rosneft și consorțiului de gaze Gazprom.
Importanța Chinei și, de asemenea, a Indiei ca destinații pentru exporturile energetice rusești a crescut odată cu războiul din Ucraina și suspendarea importurilor europene.