Provocările regionale de securitate remodelează alianțele. De ce își consolidează Egiptul și Turcia legăturile militare

Conform unui raport al The Monitor, după ce în urmă cu 13 ani relațiile bilaterale s-au deteriorat din cauza unor diferențe politice profunde, Ankara și Cairo caută din ce în ce mai mult o cooperare pragmatică, determinată de interese comune de securitate, instabilitate regională și priorități strategice suprapuse.

Această consolidare a relațiilor reflectă o realiniere mai amplă în geopolitica regională, unde preocupările comune legate de Libia, Sudan, Gaza, Marea Roșie și securitatea maritimă au încurajat ambele guverne să acorde prioritate cooperării pragmatice în detrimentul rivalităților din trecut.

Cooperarea militară se extinde pe uscat, pe mare și pe aer

Exercițiile militare comune au devenit un indicator cheie al îmbunătățirii relațiilor dintre Turcia și Egipt. În urma primului lor exercițiu naval comun în ultimii 13 ani în Mediterana de Est, în septembrie anul trecut, cooperarea militară s-a extins acum și la spațiul aerian.

Forțele aeriene egiptene și turce au efectuat recent exerciții comune în Egipt, în timp ce Ministerul Apărării din Turcia a anunțat că găzduiește primul exercițiu militar trilateral între Turcia, Azerbaidjan și Egipt, în perioada 22 iunie - 3 iulie.

Aceste evoluții reprezintă o altă etapă importantă în procesul de normalizare treptată care s-a accelerat din 2021, când Ankara a început să-și remodeleze politica externă pentru a reduce tensiunile regionale și a atrage investiții străine pe fondul presiunilor economice interne.

Relațiile dintre cele două țări se deterioraseră brusc după răsturnarea de către Egipt în 2013 a guvernului condus de Frăția Musulmană al lui Mohamed Morsi. Legăturile diplomatice au fost restabilite la nivel de ambasadori abia în iulie 2023, punând capăt unui deceniu de relații tensionate. De atunci, apropierea a continuat să crească, în special după izbucnirea războiului din Gaza.

Cooperarea în industria de apărare câștigă teren

Extinderea relațiilor militare dintre Turcia și Egipt a fost însoțită de o cooperare sporită în industria de apărare. La începutul acestui an, s-a raportat că Corporația Turcă pentru Industrie Mecanică și Chimică (MKEK), deținută de stat, a ajuns la un acord cu Egiptul în valoare de 350 de milioane de dolari, care include exportul sistemului de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune Tolga, fabricat în Turcia, precum și planuri de a înființa linii de producție de muniție în Egipt.

Acest acord a urmat unui parteneriat stabilit în martie 2025 între compania turcă de apărare Havelsan și fabrica egipteană Kader pentru producția comună de echipamente de apărare la Cairo.

Conform rapoartelor de la African Security Analysis, cele două guverne discută, de asemenea, un pachet de producție comună mult mai amplu, care ar putea include: muniții inteligente, sisteme de rachete, sisteme de vehicule aeriene fără pilot și platforme navale.

Egiptul și-ar fi exprimat, de asemenea, interesul pentru avionul de vânătoare Kaan de a cincea generație, fabricat în Turcia, care și-a finalizat primul zbor în 2024 și se așteaptă să intre în serviciu operațional în jurul anului 2030.

Un fost oficial al industriei de apărare turcești, citat în raportul original, a indicat că interesul tot mai mare al Egiptului reflectă eforturile mai ample ale Cairo de a-și diversifica strategia de achiziții în domeniul apărării.

După ani de achiziții de echipamente militare de la Statele Unite, Franța, Rusia, China și alți furnizori, Egiptul încearcă să-și consolideze independența strategică, reducând în același timp vulnerabilitatea la circumstanțe politice, sancțiuni, întârzieri în achiziții și creșterea costurilor.

Pentru Turcia, extinderea exporturilor de apărare către Egipt îi oferă acces la una dintre cele mai mari piețe militare din lumea arabă și, în același timp, consolidează ambițiile Ankarei de a-și crește vânzările de apărare în Africa și Orientul Mijlociu în general.

Crizele regionale comune stimulează convergența strategică

Conflictele regionale au devenit un factor cheie în spatele parteneriatului în creștere. Războiul civil în curs din Sudan a exacerbat preocupările de securitate ale Egiptului de-a lungul frontierei sale de sud, unde mișcările de refugiați, contrabanda cu arme și instabilitatea transfrontalieră reprezintă provocări tot mai mari.

Atât Egiptul, cât și Turcia au sprijinit Forțele Armate Sudaneze în timpul conflictului împotriva Forțelor de Sprijin Rapid paramilitare.

Pentru a consolida supravegherea frontierelor, Turcia a fost de acord în 2024 să furnizeze Egiptului drone. Reuters a raportat ulterior că a observat drone Bayraktar Akinci de fabricație turcă zburând în apropierea frontierei de sud a Egiptului cu Sudanul.

Potrivit lui Can Devecioglu, coordonatorul studiilor despre Africa de Nord și de Est la Centrul de cercetare ORSAM din Ankara, extinderea cooperării militare reflectă încrederea crescândă dintre cele două țări.

El a menționat că Ankara și Cairo sunt din ce în ce mai conștiente de importanța reciprocă ca actori regionali cheie capabili să contribuie la gestionarea crizelor din Libia, Gaza, Mediterana de Est și Marea Roșie.

Războiul din Gaza îmbunătățește cooperarea practică

Războiul din Gaza a accelerat coordonarea turco-egipteană. În ciuda criticilor aspre ale ambelor guverne la adresa campaniei militare israeliene, cooperarea lor se extinde dincolo de pozițiile politice comune.

Pentru Egipt, evoluțiile din Gaza au un impact direct asupra securității frontierelor, problemelor umanitare și viitoarelor aranjamente de guvernare în teritoriile palestiniene.

Pentru Turcia, conflictul a escaladat rivalitatea strategică cu Israelul, sporind în același timp importanța cooperării cu parteneri regionali influenți, precum Egiptul.

Devecioglu a indicat că viitoarea cooperare s-ar putea extinde. Aceasta cuprinde mai multe domenii în care interesele celor două țări se intersectează, și vizează: securitatea maritimă la Marea Roșie, protejarea rutelor regionale de tranzit energetic, reconstrucția Gazei și gestionarea concurenței strategice în Cornul Africii.

Libia, cândva principala arenă pentru rivalitatea turco-egipteană, exemplifică acum natura evolutivă a relațiilor bilaterale

În timpul Războiului Civil din Libia, Turcia a sprijinit guvernul recunoscut internațional de la Tripoli, în timp ce Egiptul a sprijinit forțele estice conduse de Khalifa Haftar.

Dar după armistițiul din 2020, cele două guverne au trecut de la confruntarea directă la gestionarea sferelor lor de influență respective prin dialog. Ankara și Cairo s-au concentrat din ce în ce mai mult pe protejarea intereselor lor strategice, evitând în același timp o nouă escaladare.

Această abordare a ajutat Egiptul să mențină stabilitatea de-a lungul frontierei sale de vest, păstrându-și în același timp influența în estul Libiei. Între timp, Turcia și-a menținut prezența la Tripoli, extinzând în același timp oportunitățile pentru proiecte de reconstrucție, diplomație maritimă și cooperare energetică.

Pe lângă cooperarea bilaterală, Turcia și Egiptul și-au consolidat coordonarea cu alte puteri regionale prin intermediul mecanismului consultativ emergent R-4, care include și Pakistanul și Arabia Saudită.

Această platformă a fost creată pe măsură ce guvernele regionale au căutat o implicare mai mare în gestionarea conflictelor care afectează securitatea din Golf, rutele comerciale maritime, piețele energetice și stabilitatea generală a Orientului Mijlociu.

Miniștrii de externe ai celor patru țări s-au întâlnit la Cairo pe 21 iunie, unde o declarație comună a subliniat continuarea consultării și coordonării pentru a sprijini pacea, securitatea, stabilitatea și prosperitatea regională.

Cooperarea are, însă, limite

În ciuda extinderii exercițiilor militare și a cooperării tot mai mari în domeniul apărării, analiștii avertizează împotriva considerării acestui parteneriat ca o alianță strategică cuprinzătoare.

Devecioglu a subliniat că nici exercițiile comune, nici mecanismul R-4 nu indică un acord complet cu privire la problemele de politică externă regională.

El a descris relația în evoluție ca un proces de consolidare a încrederii gestionat cu atenție, axat pe domenii specifice de interes comun, mai degrabă decât pe o doctrină de apărare unificată.

Conform evaluării sale, mecanismul R-4 va rămâne probabil un cadru consultativ flexibil, bazat pe probleme, în loc să evolueze într-o organizație formală de securitate colectivă comparabilă cu NATO.