Defense România Industrie de apărare Continuă programul SAFE pentu modernizarea Armatei: CCR respinge contestația la legea de implementare a fondurilor SAFE

Continuă programul SAFE pentu modernizarea Armatei: CCR respinge contestația la legea de implementare a fondurilor SAFE

Armata României, photo source: Forțele Terestre Române
Curtea Constituțională respinge contestația referitoare la Legea de aprobare a modificărilor la Ordonanța SAFE, prin care se stabilește cum se repartizează fondurile acordate României prin SAFE.

CCR a validat legea care permite României să distribuie banii din programul SAFE Acţiunea pentru securitatea Europei.

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind instituirea Instrumentului SAFE şi a stabilit că actul normativ este constituţional, au precizat oficiali ai CCR, notează Agerpres.

Potrivit surselor citate, decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de mai mulţi membri ai unor grupuri parlamentare din Camera Deputaţilor şi de către deputaţi neafiliaţi.

Pe 26 mai, Senatul a adoptat, cu amendamente, Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 21/2026 pentru modificarea şi completarea OUG 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului Acţiunea pentru securitatea Europei (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare.

Amendamentele au fost propuse de şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, care a motivat că Guvernul are capacităţi limitate şi nu le poate adopta.

Acestea vizează repartizarea fondurilor acordate României către instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi dreptul acestora de a încheia angajamente în cadrul SAFE în termen de 30 de zile de la data semnării acordului de împrumut, şi nu de la data aprobării acestui acord, cum este în prezent.

Au fost înregistrate 69 de voturi pentru, trei împotrivă şi 31 de abţineri.

Alte știri de interes