Cea mai recentă versiune a sistemului de apărare aeriană este planificată să fie implementată în Ucraina imediat după ce va fi pusă în testată de Franța și Italia.
Parisul a decis ca, în 2026, să furnizeze Ucrainei primul sistem de apărare aeriană SAMP/T NG de nouă generație, relatează canalul "Ajutor pentru Ucraina” pe rețeaua de socializare X, citată de media ucraineană.
"Un pas decisiv va fi făcut încă din 2026 și se va lua o decizie cu privire la posibilitatea desfășurării lor pe teritoriul ucrainean”, declara Macron, în noiembrie, așa că decizia francezilor nu ar fi una surprinzătoare.
Postarea canalului „Ajutorul francez pentru Ucraina” nu specifică numărul de sisteme care vor fi transferate Ucrainei, dar publicația de specialitate Militarnîi scrie despre opt sisteme de apărare aeriană SAMP/T NG, fiecare dintre acestea urmând să includă 6 lansatoare.
Eurosam a confirmat introducerea sistemului SAMP/T NG în operațiune în Franța și Italia, iar primele livrări ale sistemelor sunt planificate pentru 2026.
Ucraina va deveni, astfel, prima țară care va implementa noua generație de sisteme SAMP/T, aflate în stadiile finale de dezvoltare și testare.
Sistemele modernizate de apărare aeriană SAMP/T vor putea intercepta rachetele balistice mai eficient
Sistemul SAMP/T este în prezent un element cheie al sistemelor de apărare aeriană din Franța și Italia. Chiar zilele trecute, francezii anunțau reușita unui testări cheie a sistemului de nouă generație, SAMP/T NG.
Testele etapei finale au avut loc în două locații diferite. Primele trageri au avut loc la poligonul de testare PISQ (Poligono Interforze del Salto di Quirra) din Sardinia, pe 3 decembrie, cu o variantă italiană SAMP/T NG.
Ulterior, pe 15 decembrie, la poligonul de testare Essais de Missiles, de la Biscarrosse, al Departamentului francez Apărării DGA a fost testată și o variantă franceză a SAMP/T NG.
De asemenea, Radarul Arabel existent va fi înlocuit de Ground Fire 300 (foto). Arabel permitea detectarea țintelor la o distanță de până la 80 km și capacitatea de a urmări până la 130 de obiecte. În schimb, Ground Fire 300, construit folosind tehnologia GaN, va avea o rază de acțiune de 400 km, capacitatea de a urmări până la 1.000 de obiecte și o acoperire panoramică de 360° și 90°.
Sistemul SAMP/T NG se impune astfel ca singura alternativă europeană pentru protecția pe rază medie și lungă de acțiune împotriva tuturor tipurilor de amenințări, inclusiv amenințări balistice, de manevră și de saturație.