Defense România Industrie de apărare MApN face lumină în cazul producției de rachete Patriot în România pentru Ucraina. Până la PAC-3, despre producția interceptoarelor Skyceptor la noi nu se mai știe nimic

MApN face lumină în cazul producției de rachete Patriot în România pentru Ucraina. Până la PAC-3, despre producția interceptoarelor Skyceptor la noi nu se mai știe nimic

Rachetă PAC-2 lansată de sistemul Patriot, în cadrul primelor trageri reale, din noiembrie 2023, la Capul Midia / Regimentul 74 PATRIOT, captură video
Au discutat România și Ucraina producția de rachete interceptoare pentru sistemele Patriot pe teritoriul României? Ministrul Apărării Radu Miruță vine și face lumină cu privire la acest subiect dezbătut intens în media în ultimele zile.

Trebuie menționat că discuția s-a născut după declarațiile președintelui Donald Trump care a precizat la summitul NATO de la Ankara că SUA vor acorda licența ucrainenilor pentru a-și produce propriile rachete interceptoare pentru Patriot. Chiar dacă acest lucru se va concretiza și nu va rămâne la stadiul de declarație politică, acest lucru va necesita timp și, de asemenea, va fi un risc mare pentru ca o astfel de producție să se desfășoare pe teritoriul ucrainean.

În acest sens au apărut numele Germaniei și României, ca state pe teritoriul cărora producția s-ar putea face. Presa rusă a oferit și ea un spațiu generos acestui subiect. 

Trebuie menționat pe de altă parte numele Germaniei nu a apărut fără motiv. Așa cum a relatat recent și DefenseRomania, încă dinaintea anunțului lui Trump, Germania negociază și pune presiune pe SUA pentru a obține aprobarea de a produce pe teritoriul propriu unele dintre cele mai avansate sisteme de armament americane, rachetele de croazieră Tomahawk și interceptorii Patriot PAC-3 MSE

Au existat discuții cu ucrainenii pentru a produce și noi interceptoare Patriot pe teritoriul României? Răspunsul direct dat de ministrul Miruță este „nu”

Imagini din timpul primelor trageri cu sisteme Patriot de către Armata României. Foto: Video MApN

În cursul zilei de ieri în cadrul unui interviu acordat Televiziunii Române, ministrul Apărării a fost întrebat direct dacă au existat discuții între Ucraina și România privind producția comună de interceptoare Patriot pe teritoriul românesc.

„Nu a existat o astfel de discuție până acum. Vestea a apărut în spațiul public zilele trecute” - Radu Miruță, Ministrul Apărării Naționale

El a subliniat însă sprijinul continuu pe care Coaliția de Voință îl acordă Ucrainei în ceea ce privește susținerea, inclusiv pe componenta antiaeriană.

„Este un lucru bun pentru că scade presiunea pe celelalte țări, să ofere proprii interceptori pentru ajutorarea Ucrainei. Frecvența constantă cu care se întâlnesc țările membre în Coaliția de Voință e un semnal foarte bun care spune că țările europene alături de SUA sprijină în continuare Ucraina, că ele nu au simțit oboseala războiului și nici nu au slăbit elementele de sprijin pentru Ucraina.

E un semnal foarte bun în ceea ce privește anduranța cu care toate aceste țări care fac parte din Coaliția de Voință sprijină rezistanța militară a Ucrainei în războiul pornit de Rusia împotriva ei. E un mesaj puternic și cu o resursă infinită de sprijin dacă se pune astfel problema”, a mai adăugat Radu Miruță la TVR. 

Până la PAC-3, despre producția de interceptoare Skyceptor în România nu se mai știe nimic

Tragere cu rachete Patriot în poligonul de la Capu Midia. Sursă foto: MApN

Ucraina are nevoie în special de interceptoare PAC-3 pentru că marea problemă sunt rachetele balistice ruse cărora Kievul nu le poate face față.  PAC-3 reprezintă o revoluție tehnologică, fiind o rachetă mult mai mică față de PAC-2, mai agilă și specializată pe distrugerea rachetelor balistice și a amenințărilor hipersonice sau cele extrem de rapide.

În comparație cu PAC-2, PAC-3 distruge ținta prin conceptul Hit-to-kill, adică impact cinetic direct. PAC-2 sunt utilizate în special pentru rachete de croazieră sau avioane, în timp ce PAC-3 au capacitate anti-balistică.

Tot acest subiect ne readuce aminte că încă din 2022 a fost semnat la sediul Electromecanica Ploiești un memorandum pentru ca Raytheon să producă aici rachete Skyceptor pentru Patriot.

De ce e important?

SkyCeptor este o variantă derivată din interceptorul Stunner, folosit de sistemul israelian David's Sling, adaptată de Raytheon special pentru a fi integrată pe lansatoarele Patriot. A fost gândită ca o rachetă ce oferă performanțe similare cu PAC-3 (hit-to-kill), dar la un cost de producție de 3-4 ori mai mic.

La patru ani distanță, asemenea multor Memorandumuri de Înțelegere, nu s-a concretizat nimic.

Din motive probabil diverse, însă posibil că și escaladarea conflictului din Ucraina a forțat statele aliate să opteze pentru interceptori gata validați și aflați deja în producție de serie mare, cum sunt PAC-3 MSE și PAC, pentru acoperirea urgentă a deficitului defensiv anti-aerian. 

Alte știri de interes