Declarația ministrului de externe pare să contrazică informațiile publicate pe 8 iunie de agenției de știri ANSA care a citat surse apropiate acestei achiziții, spunând că premierul Giuseppe Conte a aprobat vânzarea fregatelor pentru 1,2 miliarde de euro după ce a vorbit cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, transmite Janes.
Presa italiană a spus, în februarie, că vânzarea fregatelor FREMM face parte dintr-un pachet mult mai mare care include alte patru fregate, 20 de corvete clasa Falaj pe care Fincantieri le-a construit pentru Emiratele Arabe Unite, 24 de avioane multirol Eurofighter Typhoon, 24 avioane de antrenament M346 și un satelit de supraveghere. Acest lucru a fost confirmat și de Ministerul Apărării din Egipt printr-un mesaj postat pe Twitter.
În mai, Leonardo a încheiat un contract pentru 32 de elicoptere AW149 pentru aproximativ 871 de milioane de euro.
În Italia, vânzările de echipamente de apărare pentru Egipt sunt controversate pentru că statul nord african esta acuzat de încălcarea drepturilor omului, în special în urma rezultatului anchetei parlamentare care a investigat moartea lui Giulio Regeni, un student italian care a fost torturat și ucis în Egipt în 2016. Ministerul de Interne al Egiptului a spus că Regeni a fost ucis de niște hoți, dar există afirmații că a murit în custodia forțelor de securitate egiptene care îl bănuiau că spionează.
Citește și: Turcia, demonstrație de forță în Mediterană cu nave de război și avioane de vânătoare