Israelul ar putea obține petrol necesar profitând de nevoia de armament a regimului  din estul Libiei 

Acesta este planul unui acord confidențial între Israel și autoritățile din Estul Libiei, propus de Jose Lev Alvarez Gomez, analist americano-israelian specializat în securitatea Orientului Mijlociu, într-un articol de opinie publicat în „Times of Israel” și relansat ieri, 8 octombrie, de postul de televiziune libian „Tanasuh TV”.

Postul este legat de cercurile Marelui Muftiu libian Sadiq al-Ghariani, figură religioasă influentă în vestul Libiei și adversar vocal al lui Haftar, conducerea sa fiind atribuită fiului acestuia, Suhail al Ghariani. Articolul, intitulat „Opțiunea Israelului pentru Benghazi: Realism în detrimentul diplomației”, a apărut în secțiunea „Bloguri”, destinată colaboratorilor externi, iar ziarul precizează că opiniile aparțin exclusiv autorilor. Nu este, așadar, vorba despre un acord încheiat, ci despre o propunere strategică personală, structurată în trei inițiative.

Alvarez pornește de la ideea că controlul Armatei Naționale Libiene (LNA) asupra Cirenaicii, a bazinului petrolier Sirte și a infrastructurii energetice cheie ar putea oferi Israelului un partener strategic în Mediterana centrală. Ierusalimul ar trebui să depășească rezistența politică față de o relație directă cu Benghazi și să favorizeze cooperarea pragmatică.

Israelul consumă circa 220.000 de barili pe zi, față de o producție internă de 25.000, deci ar putea folosi petrolul libian pentru diversificare. Autorul subliniază și poziția estului Libiei, între rutele mediteraneene, zonele cu prezență militară rusă și cele afectate de influența turcă.

Prima inițiativă, „Sarir Rebate”, prevede ca firma israeliană Europe Asia Pipeline Company să importe 50.000 de barili de țiței pe zi către Ashkelon, prin canale comerciale legate de Emiratele Arabe Unite, adică aproximativ un sfert din nevoile actuale de import ale Israelului.

Mecanismul ar include scutiri de taxe la combustibil pentru reducerea prețurilor la pompă. În schimb, ar fi instalată „o celulă comună Mossad-Shin Bet” la reședința lui Haftar, pentru protecția sa. Cooperarea ar include sisteme laser antidronă, echipamente de informații electronice de coastă și vehicule blindate, iar o anexă clasificată ar limita extinderea Corpului African Rus în bazele al-Khadim și Jufra.

A doua inițiativă, „Etajul Sidra”, propune o platformă de supraveghere pe coasta dintre Tobruk și Ras Lanuf, „fără a înființa o bază militară permanentă”, operată prin rotație de personal și dotată cu radar de coastă, senzori acustici și sisteme laser antidronă. Datele ar fi integrate cu rețelele din Grecia și Cipru, pentru monitorizarea mișcărilor maritime, inclusiv a transporturilor militare rusești către Sahel.

Prezența ar contracara și ambițiile maritime ale Turciei, care a semnat în noiembrie 2019 un memorandum controversat cu Tripoli privind delimitarea zonelor de jurisdicție.

A treia, „Bucla Hariga”, vizează energia și infrastructura civilă. Alvarez propune repornirea unei linii la rafinăria Ras Lanuf, cu capacitate nominală de circa 220.000 de barili pe zi, dar inactivă în mare parte după 2013. Echipe israeliene ar sprijini repornirea, iar compania Bazan ar procesa o parte din țițeiul din Sirte și ar garanta motorină și combustibil de aviație pentru terminalul Hariga. Companii israeliene ar participa și la infrastructura noului aeroport din Benghazi, prin control al traficului aerian, supraveghere perimetrală și managementul depozitelor de combustibil.

Coordonarea ar reveni unui birou de legătură la Tobruk, cu canal de comunicare prin Abu Dhabi. Alvarez menționează presupuse legături aeriene între estul Libiei și Israel, dar nu prezintă documentație care să probeze existența unui acord. Normalizarea diplomatică nu este, în opinia sa, o condiție: „Recunoașterea diplomatică formală poate aștepta”, citând precedentul Marocului, care a avut relații confidențiale cu Israelul cu decenii înainte de aderarea la Acordurile Abraham în 2020.

Propunerea se înscrie într-o reflecție mai amplă. Într-un articol din 5 octombrie, în „Washington Examiner”, Alvarez a cerut administrației americane să-și schimbe politica libiană, recunoscând influența politică, militară și economică a lui Haftar. El a sugerat implicarea Cirenaicii în Acordurile Abraham, cooperare navală, partajarea datelor radar, acces limitat al SUA la unele instalații din estul Libiei și limitarea prezenței rusești.