Defense România Forțele navale Grușko: Intensificarea prezenței militare NATO afectează securitatea în regiune

Grușko: Intensificarea prezenței militare NATO afectează securitatea în regiune

Nave militare NATO navigând în Marea Neagră
Viceministrul rus de externe, Aleksandr Gruşko, consideră că intensificarea prezenţei şi activităţilor militare NATO în Marea Neagră şi în Marea Baltică slăbesc securitatea în aceste regiuni. 

El a precizat că răspunderea pentru securitatea şi stabilitatea la Marea Neagră trebuie să o poarte ţările riverane, care au pentru aceasta instrumentele necesare.

Reporter: Alexandru Beleavski – Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a reiterat săptămâna aceasta propunerea Moscovei ca președinții Rusiei și Statelor Unite să semneze o declarație comună în care să afirme la cel mai înalt nivel că războiul nuclear nu poate fi câștigat și prin urmare este inacceptabil și nu poate fi admis, precizând că Rusia a transmis Statelor Unite o asemenea propunere.

Vorbind la Moscova la Forumul „Prelegerile Primakov", Lavrov a reamintit că liderii URSS şi Statelor Unite au semnat, la vremea lor, două asemenea declarații, șeful diplomației ruse subliniind că noua variantă a doctrinei militare americane coboară considerabil pragul de folosire a armamentului nuclear.

Rușii susțin că prezența militară NATO afectează securitatea în regiune

Serghei Lavrov a menționat, de asemenea, că Rusia a transmis Statelor Unite propunerile sale privind întregul spectru al problematicii stabilității strategice, dar nu a primit până în prezent niciun răspuns. Vorbind la același forum, viceministrul rus de externe Aleksandr Grușko a declarat că actuala creștere a prezenței și a activităților militare ale NATO în regiunile Mării Negre şi Mării Baltice slăbeşte în realitate securitatea acestor regiunim informează Rador.

În opinia sa, răspunderea principală în menținerea securității și stabilității la Marea Neagră trebuie să revină țărilor riverane care, a afirmat înaltul diplomat rus, dispun în acest scop de toate instrumentele necesare.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes