Congresului SUA i se cere să blocheze transferul masiv de muniții cu dispersie din Turcia către Ucraina

HRW își motivează opoziția față de acest acord prin riscul umanitar inacceptabil generat de utilizarea unor stocuri de armament învechit, care ar lăsa în urmă un număr uriaș de submuniții neexplodate pe teritoriul ucrainean, periclitând siguranța populației civile mult timp după încheierea ostilităților.

Pachetul de armament vizat de acest transfer este foarte mare și conceput pentru sprijinirea puterii de foc a artileriei ucrainene, aflată sub o presiune constantă.

Conform documentației tehnice transmise legislativului american, acordul include 12 lansatoare multiple de rachete M270, 70 de rachete balistice tactice M39 ATACMS, 2.524 de rachete M26 și 47.000 de proiectile de artilerie grea M509A1 de calibrul 203 mm. Însumat, aceste sisteme conțin peste 10 milioane de submuniții explozive. Armamentul a fost produs parțial în Turcia sub licență americană, începând cu anul 1987. 

Muniții neutilizate din anul 1994

Un detaliu tehnic relevant subliniat de experții în armament este faptul că proiectilele de artilerie M509A1, care formează grosul tranzacției, au fost retrase din dotarea forțelor armate ale SUA încă din anul 1994, odată cu scoaterea din uz a obuzierelor compatibile.

Argumentația Human Rights Watch se bazează strict pe natura tehnică a acestui armament și pe istoricul său operațional. Munițiile cu dispersie sunt construite pentru a împrăștia sute de încărcături explozive de mici dimensiuni pe o suprafață extinsă, o caracteristică ce face imposibilă lovirea cu precizie.

Principala problemă semnalată de HRW constă în rata ridicată de eșec a acestor submuniții, deficiență tehnică agravată de vechimea de peste 30 de ani a stocurilor turcești. Încărcăturile care nu detonează la impact se transformă de facto în mine antipersonal.

Nicole Widdersheim, directorul adjunct al HRW la Washington, a declarat clar că introducerea unor muniții cu dispersie uzate moral și fizic într-un conflict militar creează o problemă umanitară previzibilă, armele respective având un istoric dovedit de imprecizie.

Din perspectivă strategică și militară, motivațiile celor două state implicate în acest acord sunt destul de pragmatice. Departamentul de Stat al SUA a informat Congresul la 6 august 2026 că Ucraina caută să achiziționeze aceste sisteme pentru a-și consolida capacitățile ofensive și defensive în fața forțelor ruse.

La rândul său, Turcia urmărește să își golească depozitele de armamentul vechi pentru a redirecționa resursele financiare obținute din vânzare către programe proprii de modernizare a echipamentelor curente.

Organizația HRW amintește însă că 112 state au aderat la Convenția privind munițiile cu dispersie, interzicând utilizarea, producția și transferul acestora. Statele Unite, Turcia, Ucraina și Rusia nu sunt semnatare ale acestui tratat, iar forțele ruse utilizează sistematic acest tip de armament pe linia frontului încă din primele zile ale invaziei.

Decizia finală aparține acum legislativului american. Începând cu anul 2009, Statele Unite aplică o interdicție legală privind exportul de muniții cu dispersie care înregistrează o rată de eșec mai mare de 1%. Legea permite însă președintelui să ocolească această restricție dacă certifică oficial faptul că transferul este vital pentru interesele de securitate națională ale SUA. Administrația Biden a utilizat această excepție legislativă de cel puțin șapte ori pentru a livra muniții cu dispersie către Kiev.

Momentan nu este clar dacă actuala administrație Trump a emis o decizie similară pentru a facilita transferul din stocurile Ankarei. Pentru a bloca definitiv tranzacția, Congresul SUA are la dispoziție instrumentul adoptării unei rezoluții comune de dezaprobare, acțiune pe care HRW o solicită imperativ pentru a preveni utilizarea acestui arsenal pe teritoriul ucrainean.