Defense România Forțele aeriene Un avion rusesc de tip MiG-31 a escortat un bombardier strategic american B-1B deasupra Mării Japoniei 

Un avion rusesc de tip MiG-31 a escortat un bombardier strategic american B-1B deasupra Mării Japoniei 

Bombardier strategic de tip B-1B Lancer, sursă foto: U.S. Air Force
Centrul Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse (CNCA) a informat, pe 17.10.2021, că un avion de vânătoare din cadrul Forțelor Aerocosmice a fost ridicat în aer pentru escortarea unui bombardier strategic american deasupra Mării Japoniei.

“Pe 17 octombrie 2021, mijloacele rusești pentru controlul spațiului aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Japoniei au descoperit o țintă aeriană, care se apropia de frontiera Federației Ruse. Pentru identificarea țintei aeriene și pentru împiedicarea acesteia să pătrundă în spațiul aerian rusesc, a fost ridicat în aer un avion de vânătoare de tip MiG-31 din compunerea forțelor de serviciu pentru apărarea antiaeriană a Regiunii Militare Est”, se arată într-un comunicat de presă al centrului, preluat de agenția Interfax.

“Echipajul avionului rusesc de vânătoare a identificat ținta aeriană ca fiind un bombardier strategic B-1B aparținând Forțelor Aeriene ale SUA și l-a escortat deasupra acvatoriului Mării Japoniei. Zborul avionului rusesc a fost efectuat în strictă conformitate cu regulile internaționale de întrebuințare a spațiului aerian”, au menționat reprezentanții CNCA.

Potrivit precizărilor acestora, “frontiera de stat a Federației Ruse nu a fost încălcată”.

Comentariul autorului: În perioada 14-17 octombrie, în Marea Japoniei, se desfășoară exercițiul ruso-chinez Cooperare maritimă-2021. Probabil, zborul bombardierului strategic american de tip B-1B are legătură cu activitățile de pregătire pentru luptă executate de navele participante la exercițiu.

Posibil incident între două distrugătoare americane și ruse în Marea Japoniei. SUA contrazic informațiile venite din Federația Rusă

Trebuie menționat faptul că, pe 15 octombrie, în Marea Japoniei a avut loc și un posibil incident în care au fost implicate două distrugătoare din Rusia și SUA. Astfel, partea rusă a susținut că distrugătorul american USS Chafee a intenționat să încalce apele teritoriale ale Rusiei din Golful Pentru cel Mare. Ca urmare, distrugătorul Amiral Tributs (navă mare antisubmarine) al Flotei ruse din Oceanul Pacific a intervenit pentru îndepărtarea navei americane din zonă.

Ulterior, atașatul militar al SUA la Moscova a fost convocat la Ministerul rus al Apărării, unde i s-a înmânat o notă de protest privind încălcarea regulilor de navigație de către distrugătorul american. Reprezentanții Forțelor Navale ale SUA au respins acuzațiile părții ruse, precizând că acțiunile distrugătorului Chafee au fost sigure și profesionale.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes