Defense România Industrie de apărare Rusia a prezentat, în premieră, lansarea unei drone de atac Geran 5 (Video). Ce aduce nou Geran 5 și de ce rușii se laudă că e o „dronă rachetă balistică”

Rusia a prezentat, în premieră, lansarea unei drone de atac Geran 5 (Video). Ce aduce nou Geran 5 și de ce rușii se laudă că e o „dronă rachetă balistică”

Geran 5, înainte de lansare. Photo source: Captură video Ministerul Apărării de la Moscova via Militarnyi
Potritivit portalelor ruse de propagandă Ministerul rus al Apărării a prezentat, pe 09.05.2026, o serie de materiale video pentru a coincide cu comemorarea Zilei Victoriei, care, din anumite motive, nu au fost difuzate în public anterior.

Printre altele, reprezentanții militari ruși au arătat, pentru prima dată, imagini de la lansarea unei drone de atac de tip Geran-5. Video publicat de inițial de Ministerul Apărării rus, cu Geran 5:

După cum rezultă din materialele rusești, datorită caracteristicilor sale tactice și de luptă, precum și a aerodinamicii corpului, noua dronă de atac este mai degrabă asemănătoare cu o rachetă de croazieră, decât cu UAV-urile clasice ale modificărilor anterioare.

Rușii se laudă cu o dronă asemănătoare rachetelor de croazieră. Ce aduce nou Geran 5

Geran-5 are o lungime de șase metri, o anvergură a aripilor de 5,5 metri și este capabilă să livreze o încărcătură de 90 de kilograme la o distanță de până la 1.000 de kilometri, cu o viteză de peste 500 de kilometri pe oră.

Pentru a înțelege cum au evoluat dronele de atac Geran de la primele lor utilizări în 2023, videoclipul publicat de Ministerul rus al Apărării arată mai întâi lansarea unui UAV de tip Geran-2. Drona este lansată dintr-o camionetă aflată în mișcare de către operatorul echipajului din cabina mașinii. Utilizarea unui mijloc auto în mișcare oferă o accelerație suplimentară la pornirea dronei de tip avion. În plus, un astfel de lansator este mult mai dificil de detectat și de lovit de către inamic.

Geran 5, înainte de lansare. Photo source: Captură video Ministerul Apărării de la Moscova

Geran-5, de dimensiuni mai mari, necesită un stand staționar special de o lungime impresionantă pentru a fi lansat. Imaginile arată așezarea dronei în instalație, apoi accelerarea și decolarea foarte asemănătoare cu o rachetă, după care căruciorul de accelerare se separă de dronă.

Imaginile video sunt publicate integral, cu evoluția Geran 2 până la Geran 5, sunt integral pe rețeaua de socializare VK rusă și pot fi urmărite AICI.

Primele mențiuni despre utilizarea unei drone cu motor cu reacție Geran-5 de către Forțele Armate ale Federației Ruse pentru atacuri asupra unor ținte aflate la diferite distanțe au apărut la sfârșitul anului 2025.

În ultima perioadă, au fost publicate din ce în ce mai des rapoarte despre întrebuințarea cu succes și lovirea unor ținte diverse, inclusiv din partea ucraineană. Potrivit propagandei ruse, dronele Geran-5 sunt aproape imposibil de interceptat cu sistemele standard de apărare antiaeriană din cauza vitezei mari și a altitudinii de zbor înalte înainte de a se apropia de țintă.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes