Colaborarea cu NATO nu începe și nu se termină cu ideea de război. În cazul R. Moldova, această relație a însemnat, de fapt, modernizare instituțională, instruire, reziliență, ajutor în domeniul civil și sprijin pentru ca un stat mic, vulnerabil și aflat lângă un război să nu rămână singur în fața amenințărilor. NATO însuși spune limpede că principalul scop al cooperării cu R. Moldova este susținerea reformei și modernizării structurilor și instituțiilor de apărare și securitate.
În loc să fie discutată pe baza faptelor, cooperarea cu NATO este prezentată în mod deliberat ca un risc, ca o amenințare sau ca un pas inevitabil spre război de către forțele politice pro-ruse. Acest basm al propagandei ruse ignoră realitatea, și anume faptul că parteneriatul R. Moldova cu NATO este unul tehnic și orientat spre consolidarea capacităților interne. În esență, frica de NATO nu reflectă ceea ce face Alianța în Moldova, ci modul în care acest subiect este exploatat politic de mașina de propagandă rusă pentru a influența opinia publică.
O parte importantă a clasei politice de la Chișinău se face că nu întelege o realitate simplă. Republica Moldova nu poate avea relații proaste cu NATO și, în același timp, bune cu Uniunea Europeană. Realitatea simplă este că majoritatea statelor membre ale Uniunea Europeană sunt și țări membre NATO. În aceste condiții, o ruptură față de NATO ar însemna, inevitabil, o tensiune și în relația cu UE.
Reimperializarea politicii externe a Federația Rusă reprezintă o amenințare directă pentru Republica Moldova, pentru că urmărește restabilirea controlului asupra spațiului ex-sovietic nu prin integrare, ci prin presiune și destabilizare. În acest context, R. Moldova este o țintă vulnerabilă, aflată între aspirațiile europene și interesele geopolitice ale Moscovei.
Principala tactică este utilizarea conflictelor înghețate, în special cazul Transnistria, ca instrument de influență permanentă. Prezența serviciilor de spionaj și a armatei ruse în regiunea transnistreană, dar și controlul politic total asupra regiunii oferă Kremlinului o pârghie constantă de presiune asupra Chișinăului.
În paralel, Rusia folosește, fără scrupule, războiul informațional total, inclusiv dezinformarea, propaganda și manipularea opiniei publice pentru a submina încrederea în instituțiile statului și în parcursul european. Aceste campanii sunt dublate de susținerea directă și agresivă a actorilor politici și a rețelelor care promovează agende pro-ruse.
Un alt instrument este presiunea energetică și economică. Până nu demult, dependența de resursele energetice a fost folosită în mod repetat pentru a influența deciziile politice și pentru a crea instabilitate internă. Un exemplu sunt crizele periodice provocate în stânga Nistrului.
Nu în ultimul rând, Rusia utilizează frecvent metode hibride, precum proteste organizate sau amplificate artificial, ingerințe electorale și tentative de destabilizare instituțională. Scopul nu este neapărat controlul direct imediat, ci menținerea R. Moldova într-o zonă gri, slabă și ușor de influențat.
Reimperializarea politicii externe ruse nu se manifestă printr-un singur instrument, ci printr-un cumul de tactici coordonate, menite să limiteze suveranitatea reală a Republicii Moldova și să-i blocheze opțiunile strategice.
În această logică neoimperială, dimensiunea religioasă rămâne un instrument eficient de influență în Republica Moldova. Mitropolia Rusă a Chișinăului și Întregii Moldove este folosită pentru a consolida un discurs așa-zis conservator, tradiționalist și pro-rus, prezentat ca alternativă la valorile occidentale. Prin intermediul unor rețele religioase afiliate sau apropiate de Biserica Ortodoxă Rusă, sunt promovate mesaje care asociază identitatea spirituală cu orientarea geopolitică, sugerând că apropierea de Occident ar însemna pierderea valorilor autentice.
Această strategie nu presupune neapărat intervenții directe, ci mai degrabă cultivarea unei influențe pe termen lung asupra comunităților, prin lideri religioși, discurs public și simboluri. În acest fel, religia devine un canal de legitimare a unor narațiuni politice, contribuind la divizarea societății și la slăbirea consensului în jurul direcției europene a statului.
Un parteneriat solid cu NATO poate ajuta Republica Moldova inclusiv în dosarul Transnistria, prin creșterea capacității de securitate și a rezilienței statului. O R. Moldova mai stabilă, cu instituții mai puternice și sprijin internațional mai consistent, are o poziție mult mai solidă în orice proces de negociere și reduce spațiul pentru presiuni externe.
Primul adevăr care trebuie spus fără ocolișuri este faptul că orice formă de colaborarea cu NATO nu înseamnă renunțarea la neutralitatea constituțională, o prevedere care a fost folosită de forțele politice pro-ruse pentru a anihila capacitatea de rezistență a Republicii Moldova în fața procesului de reimperializare a politicii externe a Federației Ruse.
NATO afirmă explicit că respectă neutralitatea constituțională a Republicii Moldova, iar Ministerul de Externe de la Chișinău a prezentat noul program de parteneriat pentru 2025–2028 ca pe un instrument de cooperare tehnică, instruire și consolidare instituțională, nu ca pe o abatere de la statutul constituțional al țării. Mai mult, autoritățile moldovene au subliniat că acest parteneriat nu presupune obligații care să contravină neutralității. Așadar, discuția serioasă nu este dacă R. Moldova intră mâine în NATO, ci dacă R. Moldova are sau nu nevoie de expertiză, standarde și sprijin într-o regiune tot mai nesigură.
Unul dintre cele mai bune exemple despre ce înseamnă, concret, cooperarea cu NATO este unul despre care se vorbește prea puțin în spațiul dintre Prut și Nistru, și anume eliminarea pesticidelor și a substanțelor chimice periculoase, moștenire a perioadei sovietice. În perioada 2007-2018, un proiect finanțat prin fonduri NATO a ajutat Republica Moldova să elimine în siguranță 1.269 de tone de pesticide interzise și alte substanțe periculoase. Într-o etapă anterioară, surse NATO arătau că 3.245 de tone de pesticide învechite și alte chimicale periculoase, răspândite în 33 de raioane, au fost reambalate și depozitate în condiții de siguranță. Cu alte cuvinte, parteneriatul cu NATO nu a însemnat doar uniforme și exerciții, ci și protecția sănătății publice, a solului, a apei și a satelor moldovenești. Când o alianță te ajută să scoți din comunități substanțe toxice care pun în pericol oameni și mediu, vorbim despre securitate în sensul ei cel mai direct, și anume siguranța vieții de zi cu zi.
La fel de importantă este componenta de instruire a militarilor și de reformă a sistemului de apărare. Colaborarea cu NATO nu înseamnă doar antrenament în sensul îngust al cuvântului, ci și construirea unor instituții moderne. Prin programul Defence Education Enhancement Programme, NATO a ajutat Academia Militară a Moldovei să devină capabilă să ofere cursuri de bază și avansate și să emită diplome de licență și master recunoscute în Procesul Bologna. Asta înseamnă profesionalizare, standarde academice și formarea unei armate care gândește modern, nu doar execută comenzi. În paralel, pachetul consolidat de sprijin aprobat de NATO susține capacitatea de instruire și logistică, managementul resurselor umane, apărarea cibernetică și comunicarea strategică, iar programul privind interoperabilitatea ajută unități moldovenești să atingă standarde compatibile cu cele ale Alianței.
Mai există și o dimensiune practică, adesea trecută cu vederea, și anume experiența reală de teren. R. Moldova contribuie la misiunea KFOR din Kosovo din 2014, iar NATO arată că peste 40 de militari moldoveni, inclusiv un pluton de infanterie și o echipă EOD, sunt desfășurați acolo și câștigă experiență alături de aliați și alți parteneri. Pentru o țară mică, această experiență contează enorm. Ea înseamnă disciplină, proceduri, lucru în medii multinaționale, capacitate de reacție și încredere profesională. O armată nu devine mai bună doar cumpărând echipament. Ea devine mai bună când oamenii ei sunt instruiți, evaluați și expuși la standarde înalte.
Sprijinul NATO nu se oprește nici la nivelul educației militare, nici la cel al operațiunilor. De exemplu, în aprilie 2024, NATO a livrat Republicii Moldova echipamente medicale militare în valoare de 700.000 de euro, prin pachetul de consolidare a capacităților de apărare. Alianța a explicat că această livrare ajută armata R. Moldova să fie mai eficientă operațional și susține instruirea și dezvoltarea capacităților medicale ale forțelor terestre. Cu alte cuvinte, parteneriatul a însemnat și o capacitate mai bună de a trata răniți, de a organiza sprijin medical și de a proteja viețile militarilor. Într-o regiune în care amenințările nu mai sunt teoretice, astfel de investiții nu sunt un lux, ci o necesitate.
O altă lecție esențială este că relația cu NATO nu se reduce la apărare clasică. În ultimii ani, accentul a căzut tot mai mult pe reziliență, combaterea dezinformării, apărare cibernetică și pregătirea pentru amenințări hibride. În martie 2026, secretarul general al NATO, Mark Rutte, spunea că Alianța continuă să sprijine R. Moldova pentru modernizarea instituțiilor sale de apărare, întărirea rezilienței, combaterea dezinformării și răspunsul la atacuri cibernetice. În aceeași linie, Guvernul de la Chișinău a enumerat printre beneficiile tangibile ale cooperării cu NATO reziliența, instruirea militară și conexă, îmbunătățirea logisticii și a resurselor umane, dezvoltarea capacităților de apărare cibernetică, combaterea propagandei și sprijinul în gestionarea crizelor. Pentru R. Moldova, aflată sub presiunea interferențelor și a propagandei ruse, aceasta nu este o temă secundară. Este una dintre marile mize ale supraviețuirii statului.
Mai mult, cooperarea cu NATO aduce beneficii și în zona civilă. NATO arată că Republica Moldova și-a dezvoltat capacitățile de gestionare a situațiilor de urgență prin participarea la activități organizate de centrul euro-atlantic pentru răspuns la dezastre. Aliații au sprijinit inclusiv crearea unui sistem civil de informare pentru crize, astfel încât autoritățile naționale să poată coordona mai bine reacția în situații de urgență. Tot NATO menționează că, prin Pandemic Response Trust Fund, R. Moldova a primit echipamente și materiale medicale pentru răspunsul la COVID-19. Aceste exemple arată clar că relația cu NATO nu este doar despre conflict armat, ci și despre capacitatea statului de a reacționa când cetățenii au nevoie de el.
Există și un avantaj mai puțin spectaculos, dar poate chiar mai important pe termen lung: buna guvernare. Prin programul Building Integrity, NATO oferă Moldovei consultanță pentru întărirea guvernanței și reducerea riscului de corupție în sectorul de apărare și securitate. Alianța pornește de la o idee simplă și foarte sănătoasă: instituțiile de securitate trebuie să fie transparente, responsabile și aflate sub control democratic. Pentru Republica Moldova, unde slăbiciunea instituțională a fost ani la rând o poartă deschisă pentru influență externă și corupție, această dimensiune contează enorm. Nu poți vorbi serios despre securitate dacă armata, ministerele și sistemele de răspuns rămân opace, subfinanțate și vulnerabile la clientelism.
De fapt, acesta este marele sens al colaborării cu NATO pentru R. Moldova. Nu este o aventură geopolitică, nu este o provocare gratuită și nici o abandonare a neutralității, ci un proces de consolidare a statului. Un stat care își scoate pesticidele toxice din sate, își instruiește mai bine ofițerii, își modernizează logistica, își întărește apărarea cibernetică, își pregătește instituțiile pentru crize și își reduce vulnerabilitățile la corupție este un stat mai sigur. Iar un stat mai sigur este și un stat mai liber.
În fond, adevărata întrebare nu este dacă R. Moldova ar trebui să aibă relații bune cu NATO. Un stat serios trebuie să aibă relații bune cu toți partenerii care îi aduc expertiză, siguranță și instituții mai puternice. Întrebarea reală este alta. Își poate permite Republica Moldova, într-un moment atât de periculos pentru regiune, să refuze un parteneriat care o ajută să devină mai rezistentă, mai profesionistă și mai greu de destabilizat? Răspunsul, pentru oricine privește faptele și nu sloganurile, este evident.
Războiul care previne Al Treilea Război Mondial? De ce pariul militar al SUA în Iran este singura cale pentru a evita un colaps global
