În ultimele săptămâni, România a devenit, practic, o țintă pentru dronele Federației Ruse. Ministrul apărării, Radu Miruță, avertiza ieri că, în ultimele 4 zile, Rusia a trimis peste 100 de drone lângă frontiera cu România.
Iar un scenariu oarecum similar se desfășoară în zona baltică, acolo unde Estonia și Letonia au chiar graniță comună cu Rusia.
Sunt semne cât se poate de clare că Rusia încearcă să găsească vulnerabilități în apărarea aeriană a NATO, dar și să "toace" încrederea cetățenilor europeni în capacitatea Alianței de a răspunde eficient.
Rusia testează apărarea NATO. Ne-o recunoaște chiar șeful Armatei Germane
Iar generalul Carsten Breuer, șeful Armatei Germaniei, e foarte tranșant: Rusia își extinde utilizarea dronelor și a altor tactici neconvenționale pentru a submina NATO și a testa sistemele sale de apărare aeriană.
Avertismentul de săptămâna asta a generalului Breuer vine după ce Germania, o țară care servește drept centru important pentru forțele americane din Europa, a fost vizată de atacuri hibride, precum cele din 5 august, când o dronă încărcată cu explozibili a fost descoperită lângă un avion cargo ucrainean An-124 Ruslan pe aeroportul Leipzig/Halle, iar un avion DHL a lovit în aceeași zonă un obiect zburător neidentificat (probabil o dronă de supraveghere).
Țările NATO, în special cele de pe flancul estic, sunt țintite zilnic de atacuri hibride, a declarat șeful Bundeswehr.
„Rusia ne testează și analizează cum reacționăm”, a declarat Breuer pentru The Wall Street Journal, marți.
Chiar dacă este încă în război cu Ucraina, Rusia „își schimbă deja economia și armata pentru a se pregăti pentru un conflict mai amplu cu Occidentul”, a mai spus Breuer.
Două drone au fost observate și joi seară deasupra unei baze militare germane din Mechernich, în statul Renania de Nord-Westfalia, în apropiere de granița cu Belgia, a relatat Associated Press. Baza găzduiește personal care se ocupă de întreținerea sistemelor de apărare aeriană Patriot, fabricate în SUA, potrivit presei germane.
Această evaluare a șefului Armatei germane se aliniază cu o analiză recentă a Centrului Belfer al Școlii Kennedy de la Harvard, care a afirmat că Rusia ar putea încerca să exploateze o alianță slăbită de scăderea sprijinului american. Conform raportului, în următorii trei ani, Kremlinul ar putea încerca să cucerească o zonă mică, dar semnificativă din punct de vedere simbolic, cum ar fi regiunile din sau din jurul orașului estonian de frontieră Narva.
Ploaie de drone rusești la frontiera NATO
Institutul Internațional pentru Studii Strategice a declarat într-un raport publicat luna trecută că este „foarte probabil” ca Rusia să se afle în spatele a aproximativ 144 de drone de supraveghere care au zburat în spațiul aerian al peste 10 țări NATO între august 2024 și februarie 2026.
De asemenea, o analiză semnată de George Scutaru, CEO al think tank-ului New Strategy Center, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, prezintă cele mai importante incursiuni cu drone de pe teritoriul României și estimează că rușii își vor îndrepta ochii și către infrastructura României din Zona economică exclusivă.
"Aceste atacuri din ZEE sunt greu de atribuit din punct de vedere juridic și prezintă un risc ridicat, întrucât această zonă nu intră automat sub incidența protecției Articolului 5 din Tratatul NATO" se arată în analiză.
În lumina ultimelor evenimente, întrebarea este când - nu dacă - România se va confrunta cu un astfel de atac rusesc asupra echipamentelor sale din Marea Neagră. Iar atunci vom vedea cât de pregătită este România să facă față unor astfel de provocări.