Opt tunuri antiaeriene Vulcan M167, fiecare cu șase țevi rotative, au tras simultan într-un roi de 50 de drone (Video). Imaginile spun multe despre viitorul războiului

Imaginile cu cele 48 de țevi trăgând concomitent au circulat rapid pe rețelele sociale, însă ceea ce a urmat după exercițiu a stârnit la fel de multe discuții. În prima salvă, mai bine de jumătate dintre drone au rămas în aer, iar la finalul tuturor rundelor de tragere, tunurile Vulcan au reușit să doboare 44 din cele 50 de ținte. Restul de șase au fost lovite de infanteriști de pe plajă, cu armamentul individual din dotare și cu un sistem laser portabil.

Pentru armata sud-coreeană, exercițiul desfășurat marți, 23 iunie, sub coordonarea Comandamentului de Apărare Antirachetă al Forțelor Aeriene, este prezentat ca un succes și ca un prim pas concret în dezvoltarea capacităților de luptă împotriva roiurilor de drone. 

Colonelul Nam Hyung-joo, șeful secției de informații și operații din cadrul comandamentului, a declarat că acesta a fost primul exercițiu al armatei dedicat exclusiv contracarării amenințării tot mai serioase reprezentate de roiurile de drone, folosind mijloace deja existente în dotare, precum tunurile Vulcan, și a precizat că rezultatele și lecțiile învățate vor sta la baza dezvoltării viitoare a capacităților antidronă. 

Toate cele 50 de drone au fost doborâte de tunurile de 20 mm ale sistemelor Vulcan M167

Privit din acest unghi, exercițiul a fost, oficial, un succes complet, toate cele 50 de ținte fiind în final  doborâte, printr-o combinație de tunuri, laser și arme de calibru mic.

Și totuși, exact de aici începe partea mai puțin confortabilă a exercițiului. Faptul că opt tunuri antiaeriene, fiecare trăgând teoretic între 1.000 și 3.000 de proiectile pe minut, dispuse într-un perete dens de foc, nu au putut, prin propriile mijloace, să elimine complet un roi de doar 50 de ținte lente și aflate în formație strânsă, spune mult despre cât de departe sunt sistemele clasice de tun antiaerian de a oferi o soluție completă în fața dronelor moderne. 

Tun antiaerian M167 Vulcan, photo source: US Army

Ca și complexitate a atacului, scenariul exercițiului a fost la cel mai jos nivel. În luptă reală, roiurile de drone FPV nu înaintează încet, în formație compactă, ci dispersat, la viteze mari, altitudini diferite și adesea pe trasee imprevizibile menite să evite exact genul de baraj static creat de o apărare antiaeriană compactă.

Există și o dimensiune pur economică a problemei, una care se discută tot mai des de la începutul războiului din Ucraina. Un proiectil de 20 de milimetri cu miez de tungsten pentru tunul automat de calibru mic Vulcan costă în jur de 45-46 de dolari bucata, ceea ce înseamnă că o singură secundă de tragere cu un singur tun, la cadență maximă, poate costa peste 2.000 de dolari, iar pentru toate cele opt tunuri folosite simultan în exercițiul sud-coreean, costul unei singure secunde de baraj se poate ridica la peste 18.000 de dolari. 

În contrast, o dronă FPV obișnuită costă, în medie, circa 400 de dolari. Cu alte cuvinte, chiar dacă tunurile ar fi reușit să doboare întregul roi, ar fi făcut-o la un cost de zeci de ori mai mare decât valoarea țintelor distruse, exact tipul de „curbă a costurilor” care reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale războiului modern cu drone, după lecțiile aduse de conflictul din Ucraina.

Contextul sud-coreean face ca acest exercițiu să fie cu atât mai relevant

Militari din Coreea de Sud, în Zona Demilitarizată (DMZ), la granița cu Nordul. Photo source: DefenseRomania

Seulul nu testează apărarea antidronă dintr-un exces de prudență teoretică, ci după experiențe directe și stânjenitoare. În decembrie 2022, cinci drone nord-coreene au pătruns în spațiul aerian sud-coreean, una ajungând până la periferia capitalei Seul, iar armata, în ciuda mobilizării de avioane de vânătoare și elicoptere de atac care au tras peste o sută de focuri, nu a reușit să doboare niciuna dintre ele (un eșec care a inclus și prăbușirea unui avion ușor de atac chiar la decolare).

Episodul a forțat Seulul să anunțe o investiție de aproximativ 440 de milioane de dolari în capacități antidronă, inclusiv dezvoltarea, împreună cu producătorul Hanwha, a unui sistem laser montat pe camion, exact tipul de armă care, ironic, a fost folosit acum pentru a „termina” dronele rămase după barajul tunurilor Vulcan.

Soluția pe termen lung către care se îndreaptă tot mai multe armate, și care ar rezolva exact tipul de problemă scos la iveală de exercițiul sud-coreean, nu este alinierea a tot mai multe tunuri clasice pe o plajă, ci muniția cu detonare programabilă, cu bătaie de aproape, de tipul AHEAD, folosită deja de sistemele germane Skyranger 30 și 35, aflate în dotarea sau pe lista de achiziții a Germaniei, Austriei, Ungariei, Danemarcei și Țărilor de Jos, și testată cu rezultate notabile chiar pe câmpul de luptă din Ucraina prin sistemul înrudit Skyshield. 

Acest tip de proiectil detonează la o distanță calculată de țintă, eliberând un nor dens de bile de tungsten care sporește semnificativ șansele de a lovi o dronă mică și agilă, reducând în același timp numărul de cartușe necesare per țintă și, implicit, costul real al fiecărei interceptări. 

Exercițiul de pe plaja sud-coreeană a demonstrat, fără să își propună neapărat acest lucru, exact motivul pentru care restul lumii se grăbește să adopte o asemenea tehnologie. Tunul antiaerian clasic poate face, în continuare, multă zgomot și multă risipă, dar răspunsul la roiurile de drone ale viitorului nu va veni din cantitatea de metal trimisă în aer, ci din soluții avansate care țin cont de eficacitatea utilizării acelui metal în apărarea împotriva țintelor mici și numeroase.