Mai mulți participanți la acest aşa-zis miting au fluturat steaguri rusești și sovietice. Unii aveau pe motocicletele lor litera "Z" - un simbol al "operațiunii militare speciale" a Rusiei în Ucraina, lansată în februarie 2022.
Supranumit "Drumurile Victoriei", mitingul a adoptat sloganul tradițional al ofensivei rusești în Ucraina: "Nu-i abandonăm pe ai noștri".
Potrivit organizatorilor, coloana de motociclete intenționează să ajungă până la 1 mai în orașul Volgograd, fostul Stalingrad, locul unei bătălii sângeroase între trupele sovietice și cele naziste care a marcat un punct de cotitură în cel de-al Doilea Război Mondial spre victoria Uniunii Sovietice și a aliaților săi.
Motocicliștii își vor continua călătoria spre regiunea Donbas din estul Ucrainei, scena unor lupte grele, unde vor distribui ajutoare umanitare civililor și soldaților ruși.
"Locuitorii din Donbas și noi, suntem același popor", a declarat pentru AFP Artyom, în vârstă de 34 de ani, înainte de a se îmbarca în cursă.
Zaldastanov, care s-a descris drept "prieten" al președintelui rus Vladimir Putin, se află sub incidența unor sancțiuni occidentale pentru sprijinul său în favoarea anexării Crimeii de către Rusia în 2014 și a ofensivei rusești în Ucraina. În mai 2015, i s-a interzis intrarea în Polonia, unde dorea să organizeze "un raliu al victoriei motocicliștilor" prin Europa. Interdicția a provocat furia diplomației ruse.