Înzestrarea Armatei României, localizare și mentenanță: Ce trecem cu vederea în SAFE? Costul real al programelor va fi plătit în următorii 30 de ani

Pe măsură ce controversele legate de programele de achiziții finanțate prin SAFE continuă să se amplifice, dezbaterea se deplasează treptat dincolo de finanțare și termene de livrare spre o problemă mult mai fundamentală: Dacă modelul actual de achiziție servește cu adevărat interesele naționale de apărare pe termen lung, suveranitatea industrială, sustenabilitatea fiscală și reziliența operațională.

În ultimele săptămâni, îngrijorările privind procedurile de achiziție negociate necompetitiv, concentrarea furnizorilor unici, influența politică și implicațiile pe termen lung ale mai multor contracte majore SAFE s-au intensificat în mediile politice, industriale și de apărare.

În centrul acestei discuții nu se află pur și simplu întrebarea cât de rapid se poate moderniza armata.

Întrebarea cu mult mai importantă este ce tip de structură de dependență pe termen lung poate fi creată în cele din urmă prin mecanismul actual de achiziție SAFE.

Costurile ciclului de viață: povara financiară ascunsă

Producție și mentenanță, imagine cu caracter ilustrativ, photo source: Uzina Mecanică București

Pentru platformele de luptă majore, precum mașinile de luptă ale infanteriei și sistemele de apărare antiaeriană, costul de achiziție reprezintă doar prima etapă a cheltuielilor.

Adevărata povară financiară începe după livrare.

Pe parcursul unui ciclu de viață operațional de 30–40 de ani, costurile de întreținere (costul ciclului de viață), incluzând mentenanța preventivă, mentenanța corectivă (repararea sau înlocuirea unei piese, cu scopul de a readuce echipamentul la starea lui normală de funcționare), piesele de schimb, combustibilul, consumabilele și munițiile, integrarea software, reviziile generale complexe (mentenanța/reparația capitală), modernizarea, depășesc valoarea inițială de achiziție. Toate aceste activități de mentenanță se execută în diferite baze de reparații autorizate (centre de mentenanță), ale armatei sau ale producătorului, în funcție de complexitatea lucrărilor. De aceea este necesară o infrastructură de suport tehnic pe termen lung. Contractele de suport cu producătorul, specializarea continuă a personalului tehnic, lanțurile logistice de aprovizionare, depozitarea pieselor/echipamentelor sensibile adaugă, de asemenea, costuri suplimentare. 

Producție și mentenanță, imagine cu caracter ilustrativ, photo source: Uzina Mecanică București

Acest lucru este deosebit de important în cazul sistemelor de luptă grele care necesită cicluri periodice de revizie la fiecare 10–15 ani. Dacă vorbim de sistemele electronice de pe o platformă, având în vedere că amenințările se modifică frecvent iar evoluția tehnologică din zilele noastre este foarte rapidă, o platformă militară trece prin upgrade-uri majore mult mai des. Astfel de revizii generale la nivel de centru de mentenanță al producătorului implică dezasamblare completă și inspectarea structurii, înlocuirea kilometrilor de cabluri vechi cu fibră optică sau cabluri moderne ecranate, înlocuirea componentelor critice (montarea noilor sisteme, senzori și motoare modernizate), reconstrucție, recertificare etc. Istoric, fiecare ciclu major de revizie poate costa aproximativ 40% din valoarea inițială de achiziție.

După două cicluri majore de revizie, luând în calcul inflația, cerințele de modernizare și costurile de suport pentru activitățile de mentenanță, povara totală a ciclului de viață poate depăși cu mult achiziția inițială. În comunitatea de achiziții a NATO, există o regulă empirică bine cunoscută sub numele de „Raportul de Aur” 30:70. În fapt, prețul inițial plătit pentru a cumpăra un sistem de armament reprezintă doar vârful icebergului (aproximativ 25–30% din costul său total). Restul de 70–75% sunt costuri de operare, mentenanță și suport logistic pe întreaga durată de viață a acestuia (30–40 de ani). De aceea, finanțarea cu dobândă redusă nu trebuie confundată niciodată cu accesibilitatea pe termen lung. 

Riscurile din spatele afirmațiilor privind localizarea

Mașină de luptă MLI-84 Jderul. Foto: Defense.ro

Un sistem de apărare achiziționat prin împrumuturi europene avantajoase poate deveni totuși nesustenabil financiar dacă dependența de susținerea logistică pe termen lung rămâne externalizată. Programul pentru Mașina de Luptă a Infanteriei (MLI) ilustrează deja multe dintre aceste riscuri.

Chiar și în cadrul actualului procent de localizare de aproximativ 40%, care în sine nu atinge narativul politic promovat anterior de mai mult de 50% producție în România, o parte substanțială a activității critice de producție, a tehnologiilor avansate și a capacității de susținere logistică pe termen lung este totuși așteptată să rămână în afara țării.

În practică, infrastructura industrială cheie aferentă programului continuă să fie concentrată în facilități externe, inclusiv un hub major de producție în Ungaria. Aceasta creează un dezechilibru structural evident. Țara își asumă povara achizițiilor și a susținerii pe termen lung, în timp ce o parte semnificativă a lanțului de valoare industrial, a autorității tehnologice și a ecosistemului de suport pe durata ciclului de viață rămâne sub control extern.

Problema centrală este dacă localizarea livrează cu adevărat capacitate industrială și de susținere suverană:

•      Vor fi transferate cu adevărat tehnologiile critice?

•      Va deține industria internă o capacitate independentă de revizie generală (mentenanță capitală) la nivel de centru de mentenanță al producătorului?

•      Va rămâne controlul suveran asupra întreținerii, integrării software, sistemelor de propulsie, electronicii și modernizării pe termen lung în interiorul țării?

•      Va fi participarea internă limitată în mare parte la activități de asamblare, în timp ce dependența de susținere pe termen lung continuă în exterior?

Acestea nu sunt întrebări industriale abstracte. Ele sunt direct legate de reziliența în timp de război, sustenabilitatea operațională și pregătirea națională pentru de apărare pe termen lung. De aceea, strategia de achiziție trebuie să depășească localizarea simbolică și să se concentreze în schimb pe construirea unei capacități reale de producție internă și a unei capabilități suverane de MRO (Mentenanță, Reparare și Revizie Generală).

Armata României, photo source: Forțele Terestre Române

Dacă funcțiile de întreținere pe termen lung, revizie generală, integrare software și susținere critică rămân dependente de hub-uri industriale externe, țara poate finanța în cele din urmă modernizarea forțelor armate externalizând totodată o parte substanțială a suportului logistic de-a lungul ciclului de viață și a controlului strategic în exterior.

Prin contrast, modelele de achiziție construite în jurul producției interne și a infrastructurii suverane de susținere logistică (mentenanță) creează avantaje strategice pe termen lung care depășesc cu mult achiziția inițială. Ele reduc costurile pe ciclul de viață, consolidează reziliența în timp de război, păstrează autonomia operațională și garantează că cheltuielile pentru apărare continuă să sprijine industria internă, dezvoltarea forței de muncă și capacitatea industrială națională în deceniile următoare.

În ultimă instanță, adevărata suveranitate în domeniul apărării nu se atinge pur și simplu prin achiziționarea de platforme avansate, ci prin deținerea capacității industriale independente de a le întreține, moderniza și regenera pe tot parcursul ciclului lor de viață operațional.