Oferta CZ pentru armele de asalt ale României, confirmată de companie: Arme CZ BREN 2 și alte tipuri de armament, cu transfer de tehnologie
05 Februarie 2026
România a semnat un memorandum de înțelegere în domeniul apărării cu Germania, stat care va fi cel mai mare beneficiar în SAFE. Reversul medaliei e că limitările și negocierile în programe doar cu anumite companii ar putea slăbi poziția de negociere în vederea atingerii obiectivului de revitalizare a industriei de apărare iar unii observatorii avertizează că limitarea competiției ar putea contraveni obiectivelor SAFE, inclusiv privind localizarea profundă a producției și consolidarea suveranității industriale. Sunt ridicate semne de întrebare cu privire la posibilitatea ca urgența achiziției să fie confundată cu inevitabilitatea alegerii, într-o decizie de platformă, cum e cazul IFV-urilor, cu impact pe mai multe decenii.
România și Germania au semnat recent un memorandum de înțelegere (MoU) menit să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul industriei de apărare, o mișcare considerată pe scară largă drept un factor de accelerare a colaborării în domeniul apărării între cele două națiuni, în contextul mai larg al inițiativelor NATO și al securității europene.
Acordul survine în momentul în care România avansează un amplu proces de modernizare a apărării prin intermediul instrumentului SAFE al Uniunii Europene (Acțiunea pentru Securitatea Europei), context care a amplificat atenția asupra posibilității ca cel mai scump program din SAFE în valoare de 3 miliarde de euro, achiziția de Mașini de Luptă ale Infanteriei (MLI), să meargă către un rezultat cu furnizor unic și asupra întrebării dacă o astfel de direcție ar maximiza valoarea pe termen lung pentru interesul național.
Regulamentul, care se aplică direct în toate statele membre ale UE, permite investiții publice rapide și de amploare în capacitățile de producție din domeniul apărării, ca răspuns la actuala criză de securitate. Demersurile României pentru implementarea instrumentului SAFE au dobândit forță juridică în luna noiembrie, când guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență care stabilește cadrul național pentru aplicarea Regulamentului Consiliului UE (UE) 2025/1106.
Atât regulamentul UE, cât și ordonanța de implementare a României recunosc în mod explicit faptul că achizițiile finanțate prin SAFE îndeplinesc condiția de urgență generată de o situație de criză. Acest lucru permite autorităților contractante să utilizeze proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, sub rezerva mecanismelor de revizuire și aprobare stabilite, inclusiv supravegherea interinstituțională și autorizarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Lucru valabil desigur pentru toate cele 21 de programe.
Întrebarea privind IFV: legalitate versus valoare pentru contribuabili
Din punct de vedere juridic, cadrul SAFE nu exclude procedurile de negociere sau achizițiile dintr-o singură sursă, cu condiția îndeplinirii cerințelor relevante. Dezbaterea din jurul programului MLI este însă mai puțin despre legalitate și mai mult despre cum pot fi satisfăcute cât mai bine nevoile reale ale Forțelor Armate Române pentru îndeplinirea cu succes a misiunii și pentru asigurarea întoarcerii în siguranță a întregului personal la bază (cerințe operaționale sau similare), precum și despre cum poate fi maximizată valoarea pentru contribuabili și dezvoltarea pe termen lung a industriei naționale de apărare și a intereselor macroeconomice (cerințe de cooperare).
În caz contrar, ne întoarcem la epoca achizițiilor majore de apărare de tip Government-to-Government, în care se cumpără echipamente scumpe „de pe raft”, fără a obține beneficii prin mecanismele de cooperare tehnologică și industrială (offset), adică fără un randament real al banilor contribuabililor.
Cu o valoare estimată la aproximativ 2,98 miliarde de euro, achiziția IFV reprezintă unul dintre cele mai mari programe de achiziții de apărare din istoria României de după Războiul Rece. Analiștii și foștii oficiali au remarcat că derularea unui astfel de program fără presiune concurențială riscă să limiteze opțiunile și să reducă puterea de negociere a statului în stabilirea condițiilor comerciale și industriale.
„Programele majore de achiziții pentru apărare ar trebui structurate astfel încât să ofere statului beneficii maxime, nu doar în termeni de securitate, ci și în ceea ce privește interesele economice, industriale și strategice”, a declarat general-maior (r) Dan Grecu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România (AORR). „Excluderea potențialilor competitori încă din etapa cererii de informații (RFI) înseamnă renunțarea voluntară la pârghia de negociere și permiterea furnizorului să dicteze condițiile.”
Analiștii din industrie notează că licitațiile competitive generează adesea eficiențe de cost cuprinse între 10 și 20 la sută comparativ cu rezultatele necompetitive.
Aplicat la un program de această amploare, chiar și un câștig de eficiență de 10 la sută ar însemna aproximativ 400 milioane de euro, o diferență suficient de mare pentru a influența în mod semnificativ deciziile privind capabilități suplimentare, mentenanța pe termen lung sau un grad real de localizare. În termeni practici, nu este o economie marginală, ci o sumă comparabilă cu costul înființării unor facilități majore de producție locală, mentenanță, reparații și revizie (MRO) sau inițiative de suveranitate a lanțului de aprovizionare.
Localizarea în joc: asamblare versus suveranitate
La fel de centrală în discuție este problema localizării. Strategia de industrie de apărare a României, consolidată prin SAFE, pune accent repetat pe localizare profundă, dincolo de simpla asamblare finală, către autoritate de producție internă, capacitate de mentenanță și control industrial pe termen lung.
România deține deja un ecosistem consolidat pentru sisteme terestre, incluzând producția sau fabricarea sub licență de vehicule blindate, sisteme de artilerie, camioane militare, turele și subsisteme conexe. Proiectele sprijinite prin SAFE prioritizează în mod explicit echipamentele destinate forțelor terestre, reflectând potențialul acestora în termeni de scală, valoare pe ciclul de viață și efecte de antrenare industrială.
Experții avertizează că abordările de achiziție cu presiune concurențială limitată pot reduce capacitatea cumpărătorului de a obține angajamente solide privind localizarea.
„Există o diferență clară între asamblarea unor kituri importate și construirea unei capacități de producție suverane”, a spus Dan Grecu. „Fără competiție, capacitatea cumpărătorului de a impune localizare profundă, absorbție de tehnologie și drepturi de export este inevitabil limitată.”
Acesta a subliniat: „Ideea de bază este una clasică, la intersecția dintre economie și strategie: competiția creează pârghie, pârghia creează condiții mai bune, iar capacitatea locală creează reziliență, echivalentul industrial al faptului că ai propriul rezervor de oxigen, nu că îl împrumuți de la altcineva.”
Polonia adoptă o abordare diferită
Contrastul față de Polonia este semnificativ. De asemenea unul dintre principalii beneficiari ai instrumentului SAFE, Varșovia a legat majoritatea achizițiilor de producția internă prin intermediul grupului de stat Polska Grupa Zbrojeniowa (PGZ).
Estimările din industrie sugerează că 70–80% din valoarea contractelor rămâne în economia poloneză, prin fabrici locale, activități de mentenanță și transferuri de tehnologie. În loc să cumpere pur și simplu echipamente, Polonia își construiește capacitate industrială. În timp ce Polonia utilizează cheltuielile de apărare pentru a dezvolta autonomie pe termen lung și forță de producție, România riscă să rămână în principal în postura de client.
