Defense România Securitate & Externe NATO Încă o dronă aeriană a fost detectată astăzi lângă granița României. Două avioane spaniole F-18 au decolat de la Baza Mihail Kogălniceanu

Încă o dronă aeriană a fost detectată astăzi lângă granița României. Două avioane spaniole F-18 au decolat de la Baza Mihail Kogălniceanu

F-18
Două F-18 spaniole au fost ridicate de la sol, joi, 13 august, în jurul orei 15, după ce o aeronavă fără pilot au fost observată în apropierea frontierei fluviale dintre România și Ucraina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat joi, la ora 15:17, o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene şi Spațiale Spaniole, din cadrul Bazei 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu", fiind ridicate de la sol la ora 15:20 pentru monitorizarea situației.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis DefenseRomania, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, un mesaj RO-ALERT fiind transmis la ora 15:25.

"Ținta aeriană a pătruns în spațiul aerian național, la aproximativ 3,5 km sud-est de localitatea Chilia Veche, unde a evoluat timp de aproximativ 12 minute, după care a părăsit teritoriul României spre Ucraina", precizează sursa citată.

Alerta aeriană a încetat la ora 16:28, menționează MApN.

Amintim că azi-noapte, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, au fost desfășurate, după ce 5 drone au fost observate în apropierea graniței fluviale dintre România și Ucraina.

Una dintre aeronave a rămas în spațiul aerian românesc timp de aproximativ zece minute, de-a lungul brațului Chilia, după care a părăsit teritoriul românesc și s-a îndreptat spre Ucraina.

Ulterior, la ora 09:02, sistemul de supraveghere radar a identificat, o nouă țintă aeriană în proximitatea frontierei cu Ucraina. La ora 09:20, două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea au primit ordinul de decolare pentru misiuni de monitorizare a situației.

Spania a trimis în România o structură complexă pentru apărare aeriană

Amintim că Ministerul spaniol al Apărării a aprobat dislocarea, începând din această lună, a Detașamentului Aerian Tactic (DAT) Paznic pe teritoriul României, o decizie operațională menită să consolideze misiunea de Poliție Aeriană Întărită a NATO (eAP-72) cu elemente de apărare aeriană.

Astfel, timp de patru luni, un contingent format din aproximativ 200 de militari, susținut de șapte avioane de vânătoare F-18M, o aeronavă de transport tactic A400M și trei elicoptere NH-90, va asigura protecția spațiului aerian aliat pe flancul estic.

Structura de forțe a contingentului iberic este planificată în etape, pentru a garanta un spectru complet de capabilități pe durata dislocării. Nucleul operațional de interceptare este format din cele șapte avioane de luptă F-18M aparținând Escadrilei 12 (Ala 12), care vor rămâne active în zonă pe parcursul celor patru luni.

În primele două luni ale misiunii, sprijinul logistic și de mobilitate va fi asigurat de o aeronavă A400M din cadrul Escadrilei 31. Ulterior, pentru faza finală a operațiunii, Forțele Aeriene și Spațiale Spaniole vor introduce în teatru trei elicoptere NH-90 din Escadrila 48.

Pentru prima dată când elicoptere NH90 vor fi angajate în misiune de Poliție Aeriană.

„Principala preocupare o reprezintă incursiunile constante ale dronelor. În fața acestei amenințări, piloții spanioli ai elicopterelor NH90 au urmat o pregătire specifică pentru neutralizarea acestor aparate”, au transmis spaniolii, citați de publicația de specialitate franceză Opex 360. 

Elicopterele NH90, denumit oficial HD.29 „Lobo” de către spanili, au intrat în dotarea acestora în octombrie 2020, fiind operat de Escadrila 803 din cadrul Detașamentului Ala 48, bazat la Cuatro Vientos (Madrid). Acestea au fost introduse în serviciu pentru a înlocui treptat vechile flote de Super Puma. În prezent, Spania este unul dintre puținele state europene care operează platforma NH90 în toate cele trei categorii de forțe armate, terestre, aeriene și navale.

Pentru a garanta integrarea perfectă în arhitectura de comandă și control a Alianței, trei controlori de interceptare și un operator pentru sistemul de transfer de date tactice Link 16 vor activa direct din Centrul de Raportare și Control (CRC) de la Balotești, asigurând coordonarea în timp real a datelor între radarele terestre și aeronavele de luptă.

Alte știri de interes