Defense România News Guterres (ONU): Gaza, un iad pe Pământ pentru copii

Guterres (ONU): Gaza, un iad pe Pământ pentru copii

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a spus joi despre situaţia din Gaza că este un "iad pe Pământ" pentru copii şi a făcut apel la statul evreu să permită fără întârziere accesul ajutorului umanitar, afirmând totodată că se pregăteşte să lanseze un apel la ajutor umanitar din partea comunităţii internaţionale, transmite Reuters.

"Dacă există un iad pe acest Pământ, acesta îl reprezintă azi viaţa copiilor din Gaza", a declarat Guterres, în contextul în care Adunarea generală a ONU, cu 193 de membri, s-a reunit joi pentru a discuta despre relansarea violenţelor în Orientul Mijlociu.

"Ostilităţile au provocat pagube grave infrastructurii civile vitale din Gaza, inclusiv în ce priveşte şoselele şi reţelele de electricitate, contribuind la urgenţa umanitară. Punctele de trecere în Gaza au fost închise şi penele de curent afectează aprovizionarea cu apă", a notat secretarul general al ONU.

Acesta a cerut o încetare imediată a focului şi a îndemnat armata israeliană să dea dovadă de reţinere "maximă", iar Hamas să pună capăt tirurilor, făcând apel totodată la autorităţile israeliene să oprească demolările şi expulzările în teritoriile palestiniene.

"Accesul bunurilor umanitare este esenţial. Atacurile grupărilor militante asupra zonelor din jurul punctelor de trecere sunt inacceptabile", a insistat Guterres, adăugând că "în acelaşi timp Israelul are datoria de a permite şi facilita accesul rapid şi neîngrădit al ajutorului umanitar în Gaza".

Potrivit lui Guterres, sute de clădiri şi locuinţe au fost distruse sau avariate, iar raidurile aeriene au avariate mai multe spitale. Circa 50.000 de oameni au cerut adăpost în şcoli gestionate de ONU, în moschei şi alte locuri cu acces limitat la apă, alimente, igienă sau servicii de asistenţă medicală, a mai spus secretarul general al ONU. 

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes