Defense România News NATO Franța va simula un război major într-o Europă invadată de Rusia: Sute de tancuri Leclerc, avioane Rafale și portavionul Charles de Gaulle, în manevre fără precedent în ultimii 35 de ani

Franța va simula un război major într-o Europă invadată de Rusia: Sute de tancuri Leclerc, avioane Rafale și portavionul Charles de Gaulle, în manevre fără precedent în ultimii 35 de ani

O aeronavă Rafale M survolând portavionul francez Charles de Gaulle, sursă foto: Dassault Aviation
Forțele Armate Franceze au început, duminică, cele mai mari manevre militare de după 1990. Ele vor dura până în aprilie inclusiv, când trupele altor națiuni, în special europene, se vor alătura la faza finală.

Exercițiul militar cu numele de cod „ORION 2026”, o a doua iterație din serie după cea din 2023, va testa cât de pregătite sunt trupele franceze pentru a lupta într-un război convențional împotriva unui adversar de putere militară aproximativ egală.

„Într-un context internațional tensionat, ORION 2026, care se desfășoară între 8 februarie și 30 aprilie, angajează forțele armate franceze într-un exercițiu interarme și multidomeniu de mare intensitate. Amploarea sa demonstrează capacitatea lor de a desfășura un angajament major, de a acționa ca națiune lider în cadrul unei coaliții și de a mobiliza statul, aliații și populația în slujba rezilienței naționale”, precizează Ministerul Apărării al Franței pe pagina de prezentare a exercițiului.

Deși scenariul exercițiului este unul fictiv, ORION 2026 se bazează pe realitățile actuale marcate de război în Europa. Astfel, harta principală a exercițiului, una cu vestul Europei și nu o hartă cu un contur inventat al unui continent fictiv, avertizează despre un posibil viitor sumbru în care, trupele unui adversar ipotetic au ocupat deja jumătate din bătrânul continent. 

Războiul e provocat de o țară expansionistă Mercury. Orice asemănare cu Rusia e pur „întâmplătoare”

Foto: Ministerul Apărării din Rusia

„În Europa, o țară expansionistă, numită Mercury, caută să destabilizeze vecinul său, Arnland, pentru a-și menține influența în regiune și a împiedica aderarea Arnlandului la Uniunea Europeană. În cursul anului 2025, Mercury și-a intensificat operațiile hibride și și-a sporit sprijinul pentru milițiile care operează în Arnland.

La cererea acestui aliat, pe 6 ianuarie 2026, Franța a preluat conducerea în coaliția ORION pentru a-și asigura apărarea și a păstra echilibrul european”. Este scenariul politico-militar care a constituit punctul de plecare în planificarea exercițiului și care a fost menționat în dosarul oficial pentru presă.

La cele patru faze active ale exercițiului, Franța participă cu 12.500 de militari, 25 de nave inclusiv portavionul Charles de Gaulle, 140 de aeronave și elicoptere și 1.200 de drone. Forțelor franceze li se vor alătura personal militar din 23 de țări, în principal europene.

Foto: Ministerul Apărării din Franța

Ministerul francez al apărării enumeră următoarele țări străine participante la exercițiu: Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Coreea de Sud, Croația, Elveția, Estonia, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Luxemburg, Maroc, Norvegia, Polonia, Qatar, Regatul Unit, România, Singapore, Spania, Statele Unite, Țările de Jos.

Exercițiul ORION 2026 se desfășoară în patru faze, dintre care prima, cea de planificare a unei operații de mare amploare s-a derulat timp de aproximativ trei luni – din octombrie 2025 până în ianuarie 2026.

Fazele active (2 – 4) sunt următoarele:

Faza 2: Cucerirea superiorității zonale și desfășurarea trupelor coaliției (8 februarie – 1 martie)

Principalele activități desfășurate sunt: cucerirea superiorității aeriene, cucerirea superiorității aeronavale, operație amfibie pentru ocuparea unui cap de pod, intensificarea operațiilor  terestre și operație aeropurtată de consolidare și extindere a capului de pod, finalizarea operațiilor din faza 2 și transferul autorității de comandă către NATO.

Faza 3: Consolidarea capacităților colective de apărare a teritoriului național

Foto: Ministerul Apărării din Franța

Această fază își propune să testeze capacitatea statului francez de a se organiza pe termen lung pentru a garanta un răspuns global eficient și a asigura protecția teritoriului național. Sunt implicate 12 din cele 19 ministere ale Guvernului Franței care conlucrează între ele pentru a asigura apărarea națională.

Cele mai importante activități din această fază se desfășoară în perioada 23 – 31 martie, dar conform dosarului exercițiului, cooperarea interministerială este desfășurată pe întreaga durată a exercițiului. Un exercițiu de rezolvare a unei situații de criză interministerială este planificat în perioada 30 – 31 martie.

Faza 4: Angajament interaliat de mare intensitate - desfășurarea unui corp de armată francez sub comandă NATO (7 – 30 aprilie)

În această ultimă fază sunt planificate următoarele operații: oprirea unei ofensive adverse și preluarea de corpul francez a controlului asupra primul eșalon al forțelor NATO, lansarea unei operații de contraatac și consolidarea pozițiilor capturate, dezvoltarea contraatacului, finalizarea operației de contraatac prin ocuparea unor poziții cheie.

Activitățile din această fază se vor axa pe un exercițiu al comenzii corpului francez privit ca rezervă strategică a NATO și pe exerciții cu trupe în teren la nivel de divizie și brigadă.

Ofițer analist în rezervă, cu o activitate de peste 30 de ani în cadrul M.Ap.N., pe parcursul căreia s-a specializat în telecomunicații, tehnologia informației și tehnica blindată. În prezent, este preocupat de analiza integrării elementelor de luptă moderne în fenomenul militar extins și în dinamica securității regionale, cu accent pe impactul noilor tehnologii asupra doctrinelor militare, procesului decizional și echilibrului strategic în zona Mării Negre.
Alte știri de interes