Concretizarea acestui parteneriat strategic a fost anunțată cu ocazia vizitei oficiale efectuate de președintele francez Emmanuel Macron la Abu Dhabi. În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 21 octombrie, șeful statului francez a confirmat că cele două națiuni au ajuns la un consens pentru definirea unei abordări comune privind generația a cincea a aeronavei fabricate de Dassault Aviation.
„Am avut evident interese în domeniul apărării și am putut să consolidăm relația de apărare cu Emiratele Arabe Unite, unde a fost semnat un acord important, un acord interguvernamental și un set de acorduri pentru a avea o strategie comună privind a cincea generație de Rafale”, a declarat Emmanuel Macron.
De la blocaj tehnologic la deblocare prin misiuni de luptă. Francezii nu au vrut să dea arabilor acces la secretele tehnologice ale standardului F5 al avioanelor Rafale
Rafale, sură foto: Dassault Aviation
Parteneriatul vine după o perioadă de incertitudine, căci deși EAU ce a comandat 80 de avioane Rafale F4 în decembrie 2021, Emiratele Arabe Unite au fost invitate de Paris să contribuie cu 3,5 miliarde de euro la dezvoltarea standardului F5, suma reprezentând aproximativ 70% din costul estimat al programului. Proiectul s-a lovit însă de un blocaj, căci în schimbul investiției, Abu Dhabi a solicitat acces la tehnologii militare extrem de sensibile, cerință pe care partea franceză nu a putut să o accepte inițial, amintește publicația franceză de specialitate Opex360.
Situația s-a schimbat radical în urma implicării directe a forțelor franceze în protejarea spațiului aerian al EAU împotriva atacurilor cu rachete și drone lansate de Iran, ca reacție la operațiunea americană „Epic Fury” împotriva Iranului. Potrivit generalului Jerome Bellanger, șeful de stat-major al Forțelor Aeriene și Franceze, avioanele Rafale au interceptat nu mai puțin de 100 de drone și rachete, alte ținte fiind doborâte de elicopterele Tigre. Această cooperare operațională strânsă a redeschis calea dialogului diplomatic.
Sursa citată nu precizează ce prevede acordul privind Rafale F5, dar e puțin probabil ca EAU să aibă acces la informații militare sensibile.
Succes mult mai mare în producția comună de rachete. Franța și EAU vor înființa o societate de tip joint venture care va produce muniția pentru Rafale F5
Avion de luptă Rafale francez înarmat cu 6 rachete aer-aer MICA și racheta de croazieră nucleară ASMP. Sursa Foto: Defense.gouv.fr.
Însă pe lângă acordul cadru pentru Rafale F5, colaborarea industrială s-a extins considerabil și pe componenta de armament. Grupul de apărare emirian EDGE, care a înființat în iunie 2026 filiala EDGE Europe la Paris, a încheiat un protocold de înțelegere cu francezii de la Safran Electronics & Defense.
Cele două entități vor crea o societate mixtă de tip joint-venture destinată dezvoltării și producției în comun de armament de precizie de nouă generație, desfășurată atât pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, cât și în Franța.
Nu se precizează clar pentru ce tip de rachete e vorba și pentru ce tehnică, însă faptul că acordul industrial pentru Rafale F5 este menționat în același context cu extinderea parteneriatului sugerează că aceste muniții și rachete vor fi compatibile cu flotele Rafale ale celor două țări.
În paralel, Direcția Generală pentru Înarmare (DGA) din Franța notificase deja primele contracte industriale, inclusiv unul către Safran pentru proiectarea noului motor M88 T-REX, destinat să ofere o tracțiune de 9 tone, cu 20% mai mare față de cele 7,5 tone ale actualului M88-2, pentru Rafale F5.
Deși detaliile financiare ale noului acord interguvernamental nu au fost încă făcute publice, decizia asigură o bază solidă pentru atractivitatea la export a aeronavei franceze și consolidează alianța militară dintre Paris și Abu Dhabi, amintește publicația franceză.