Astfel, la ora 9:45, consumul total era de 9.103 MW, producţia, de 9.435 MW, diferenţa de 332 MW reprezentând exporturi, transmite Agerpres.
Aceasta în condiţiile în care aproape 60% din producţia de electricitate a ţării este asigurată din surse regenerabile, principalele fiind hidro (30,4%) şi eolian (26%), urmate de biomasă (0,7%) şi fotovoltaic (0,7%).
Alte surse de producere a energiei la ora menţionată erau hidrocarburile (18%), cărbunele (15%) şi cele nucleare (7%).
Totodată, unul din cele două reactoare nucleare de la Cernavodă este momentan oprit. El a fost închis în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru remedierea unei defecţiuni. Iniţial, unitatea ar fi trebuit să fie închisă cu o săptămână înainte, însă manevrele au fost amânate din cauza temperaturilor scăzute şi a cererii mari de energie din acele zile, care depăşise 9.500 de MW în orele de vârf.
În istoricul ultimilor cinci ani, cel mai mare consum instantaneu de energie electrică a fost consemnat în luna ianuarie 2017, având o valoare de 9.930 MW.