Serviciul diplomatic european duce lipsă de resursele necesare pentru a combate campaniile chineze de influenţare a politicii europene, a spus Borrell în faţa membrilor comisiei speciale europarlamentare privind interferenţa străină.
El a menţionat că blocul comunitar a fost sub o presiune permanentă anul trecut din partea ţărilor care distorsionează adevărul şi răspândesc dezinformarea în scopul unor interese politice.
Referitor la campaniile de dezinformare ruse, şeful diplomaţiei UE a explicat că Europa nu are capacitatea de a produce masiv informaţii care să prezinte opiniile noastre, potrivit Agerpres.
UE şi-a intensificat eforturile pentru a dezvălui campaniile de dezinformare făcute de Moscova, dar dispune de foarte puţine resurse pentru a studia dezinformarea dinspre China, a adăugat demnitarul european.
Atacurile hibride ţintesc valorile noastre democratice, spaţiul nostru informaţional şi chiar infrastructura noastră, infrastructura noastră esenţială, a subliniat Josep Borrell, care a calificat criza sanitară mondială drept un adevărat poligon de teste pentru noile tactici hibride.