China a introdus în serviciu în 2017 versiunea modernizată J-10C, un pas major în acest program al avionului de luptă de generația 4.5, pe care ulterior l-a promovat intens pentru export. Nu cu foarte mult succes până în prezent.
Aeronava în această versiune dispune de motoare îmbunătățite, precum și un radar AESA și aermament aer-aer de ultimă generație precum sunt rachetele PL-10 și PL-15. Versiunea pentru export este J-10CE.
Au învins J-10 avioane Eurofighter? E promovat intens scenariul unei victorii zdrobitoare de 9-0, inclusiv în operațiuni simulate de tip dogfight și lupte de la distanță
Aeronave J-10 ale Chinei, sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
În aceste zile presa din Pakistan a fost inundată de știri, preluate și de media internațională, potrivit cărora în timpul exercițiului Zilzall-II care a desfșurat în Qatar în ianuarie 2024 aeronave J-10CE ale Forțelor Aeriene Pakistaneze au simulat confruntări aeriene cu avioane qatareze Eurofighter Typhoon, Qatar fiind un operator al aeronavei europene.
Potrivit acestor date din media, avioanele J-10 chineze au obținut victorii aeriene pe linie, „scorul” confruntării fiind de 9-0.
Cinci victorii ar fi fost obținute în timpul simulării unor lupte aeriene de tip dogfight, în timp ce patru în timpul unor lupte de la distanță, scenariile vizând angajarea dincolo de raza vizuală.
Agențiile media din mai multe state din Golf au preluat de asemenea informația, citând televiziunea de stat chineză CCTV.
Strategie de marketing în versiune chineză?
Aeronave J-10 ale Chinei, sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
Cu toate acestea trebuie precizat că informațiile publicate trebuie privite cu cel puțin un semn mare de întrebare. Așa cum era de așteptat, știrea a fost preluată masiv și de bloggerii militari chinezi.
În ciuda acestei campanii de publicitate, nu există documente oficiale care să confirme cele precizate de presa chineză. Nu există confirmări nici la nivelul Armatei de Eliberare a Poporului.
Întreaga campanie trebuie mai degrabă privită ca o acțiune spectaculoasă de PR și de marketing a Beijingului, cu scopul de a promova J-10 la export.
Mai ales în contextul în care campania de promovare a Chinei pentru J-10 se desfășoară agresiv deja de mai mulți ani. În ciuda acestui lucru Beijingul a avut doar un succes limitat la export, Pakistanul fiind de altfel singurul operator extern al J-10, până în prezent.
China însă are și material real pentru PR. Poate cel mai intens incident care a fost folosit în operațiuni de PR de China a fost momentul în care primul avion de producție franceză de tip Rafale, aflat sub comanda aviației militare indiene, a fost doborât de un J-10 de producție chineză, care a lansat o rachetă PL-15, aeronava fiind doborâtă de la mare distanță și a căzut chiar pe teritoriul indian, așa cum arăta la momentul respectiv și DefenseRomania.
Deși pakistanezii au susținut inițial că au doborât trei avioane Rafale, un oficial al serviciilor de informații franceze a confirmat ulterior, sub prodecția anonimatului că e vorba de o singură aeronavă. Partea indiană a refuzat să confirme direct, șeful Armatei Indiene admițând ulterior că au fost pierdute mai multe avioane în conflictul cu Pakistan, dar nu a menționat despre ce aparate e vorba.