Vadym Skibitsky, adjunctul șefului GUR, a transmis unele evaluări într-un interviu acordat, Financial Times, care a fost publicat pe 16 aprilie.
„Moscova produce aproximativ 60 de rachete Iskander pe lună și și-a extins capacitățile de lansare, în timp ce Ucraina nu are suficiente sisteme moderne de apărare antiaeriană, inclusiv Patriot americane, pentru a acoperi întreaga țară”, a remarcat Skibitsky.
El a avertizat că, din această cauză, infrastructura critică, în special instalațiile energetice, a suferit daune mari în timpul campaniei de iarnă a atacurilor rusești. Ucraina a fost adusă în pragul dezastrului, cu o infrastructura critică rămasă extrem de vulnerabilă, în timp ce Moscova își îmbunătățește tacticile de atac.
Rusia pregătește ofensiva de vară cu 20.000 de soldați noi
„Intensificarea atacurilor rusești cu rachete și drone face parte dintr-un efort mai amplu de distrugere a infrastructurii critice și de modelare a situației de pe câmpul de luptă în ajunul unei noi ofensive de primăvară-vară.
„Rusia pregătește o nouă ofensivă terestră în regiunile de sud-est ale Ucrainei și intenționează să atragă rezerve strategice pentru a-și completa forțele cu 20.000 de soldați noi”, a menționat el.
Acest lucru arată că Moscova nu este serioasă în ceea ce privește negocierile, ci intenționează, dimpotrivă, să continue războiul”, a remarcat Skibitsky.
Avertismentul dat de adjunctul șefului GUR, vine după un atac masiv cu rachete și drone Shaheed al Rusiei efectuat pe 15 și 16 aprilie. Forțele ruse au lansat asupra Ucrainei 659 de drone (numărul de Shaheed fiind de regulă de aproximativ 60-70% din total) și 44 de rachete (19 balistice de tipul Iskander-M sau S-400 și 25 de croazieră dintre care 20 Kh-101 și 5 Iskander-K) .
Atacul rusesc a durat o zi și a inclus două valuri de lovire. Rusia a folosit pentru prima dată un număr record de rachete balistice și și-a schimbat tactica rachetelor de croazieră.
Primul val de atacuri a constat în 20 de rachete de croazieră, dintre care 19 rachete Kh-101, lansate din aer, au fost interceptate. A fost înregistrată o singură lovitură.
Lovitura a fost urmată de un al doilea val - balistic: 19 rachete Iskander-M sau S-400 care au lovit patru regiuni - regiunile Kiev, Dnipro, Harkov și Odessa. Cinci lovituri au fost înregistrate în capitală, existând morți și răniți, potrivit Censor.net.
Întârzieri majore în contractele Patriot exact când Rusia intensifică atacurile
Racheta balistică Iskander-M, principala armă cu care forțele ruse lovesc în adâncimea Ucrainei, este interceptată în special de sisteme Patriot de fabricație americană.
Reuters a anunțat, pe 16 aprilie, că Statele Unite au avertizat partenerii europeni cu privire la posibilele întârzieri în implementarea contractelor încheiate anterior pentru furnizarea de arme din cauza epuizării stocurilor de apărare.
Întârzierile vor afecta cu siguranță și rachetele Patriot pe care Europa le achiziționează pentru Ucraina în cadrul programului PURL.
Sistemele antiaeriene Patriot au fost printre cele mai întrebuințate, recent, în Orientul Mijlociu. Pentru a face față atacurilor balistice iranienen, forțele americane au trimis în regiune inclusiv sisteme luate din Coreea de Sud. SUA își vor reface în prima urgență propriile stocuri de arme și muniții după care vor relua exporturile către alte țări.
În martie, forțele ruse au lansat asupra Ucrainei 39 de rachete Iskander-M, după ce în februarie folosiseră un număr record de 116, încercând să aducă Ucraina în epoca de piatră.