Armata Națională a R. Moldova, la 35 de ani: De la moștenirea sovietică la standardele occidentale. România, acceleratorul transformării

Republica Moldova încearcă să treacă de la o armată menținută mult timp la limita supraviețuirii la o forță capabilă să supravegheze spațiul aerian, să reacționeze la crize și să opereze împreună cu partenerii occidentali. România a devenit unul dintre principalii acceleratori ai acestei schimbări, prin echipamente, instruire, expertiză și conectarea Chișinăului la mecanismele NATO și ale Uniunii Europene.

O armată născută din patriotism

Armata Națională a fost creată la 3 septembrie 1991, la câteva zile după proclamarea independenței. Instituția s-a format însă în condiții dificile, fără o tradiție recentă de comandă militară proprie, cu infrastructură și tehnică provenite din sistemul sovietic și cu un conflict armat izbucnit aproape imediat, în 1992, declanșat de invazia militară rusă. Republica Moldova a moștenit unități, depozite și cadre, dar nu un sistem coerent de apărare adaptat intereselor noului stat. Prezența militară rusă din regiunea transnistreană a menținut, încă de la început, o vulnerabilitate structurală. Totul pe fondul unor acțiuni masive de destabilizare întreprinse de serviciile de spionaj de la Moscova și nu numai.  

În următoarele trei decenii, apărarea a fost rareori o prioritate politică sau bugetară. Neutralitatea constituțională a fost interpretată frecvent, în mod voit de guvernări pro-ruse, drept motiv pentru menținerea unei armate slabe. Guverne succesive au investit insuficient în tehnică, infrastructură, salarii și pregătirea rezervelor. Rezultatul a fost o forță cu militari bine pregătiți în anumite unități, dar dependentă de echipamente sovietice, cu o apărare antiaeriană modestă și dificultăți de recrutare.

Strategia Militară pentru anii 2025-2035 încearcă să corecteze această confuzie, afirmând explicit că neutralitatea nu limitează, ci obligă statul să ia măsurile necesare, inclusiv militare, pentru apărarea independenței și integrității teritoriale. Neutralitatea nu este o umbrelă magică. Pentru a fi respectată, ea trebuie apărată de instituții capabile să controleze teritoriul și spațiul aerian al țării.

Profesionalizarea, ambiții și realități

Transformarea nu a început în 2022. Republica Moldova cooperează cu NATO din 1992 și a aderat la Parteneriatul pentru Pace în 1994. Militarii moldoveni au acumulat experiență prin exerciții, programe de educație și misiuni internaționale. Participarea la operațiunea KFOR din Kosovo, începută în 2014, a fost importantă. Contingentele moldovenești au lucrat alături de militari din state NATO, au aplicat proceduri comune și au dobândit experiență operațională. NATO sprijină inclusiv reforma învățământului militar, managementul resurselor umane, logistica, apărarea cibernetică, comunicațiile strategice și integritatea sectorului de apărare.

Aceste programe au contribuit la formarea unei elite profesionale și au schimbat treptat cultura instituțională, dar modernizarea doctrinară a avansat mai repede decât înzestrarea. Mult timp, militarii au fost instruiți după proceduri occidentale, continuând să opereze tehnică veche și sisteme de comunicații insuficient adaptate. Evoluția Armatei Naționale trebuie astfel privită în două etape. Vorbim de schimbarea modului de instruire și comandă, urmată de accelerarea achizițiilor și reorganizarea forței.

Cu alte cuvinte, apropierea de NATO nu a început cu apariția unor blindate occidentale la parade. Ea a început prin adoptarea unor proceduri, reguli de planificare și standarde profesionale. Alianța precizează că respectă neutralitatea constituțională a Republicii Moldova, iar cooperarea urmărește modernizarea și interoperabilitatea, nu transformarea automată a țării într-un stat membru.

Războiul din Ucraina și epoca iluziilor

Invazia rusă pe scară largă împotriva Ucrainei a produs ruptura decisivă. Pentru autoritățile de la Chișinău, amenințarea militară nu a mai putut fi tratată ca un scenariu teoretic. Rachete și drone au traversat sau au încălcat spațiul aerian moldovenesc, iar atacurile asupra infrastructurii ucrainene au avut loc la mică distanță de frontieră.

Strategia Militară identifică drept riscuri majore posibilitatea extinderii războiului, potențialul militar din regiunea transnistreană, prezența Grupului Operativ de Trupe Ruse, operațiunile informaționale și atacurile cibernetice. Documentul califică forțele militare și paramilitare din stânga Nistrului drept amenințare directă și consideră că prezența trupelor ruse reprezintă o încălcare a suveranității și neutralității Republicii Moldova.

Misiunea armatei nu mai este văzută doar ca apărarea teritoriului împotriva unei invazii clasice. Ea include avertizarea timpurie, supravegherea aeriană, protecția infrastructurii critice, comunicațiile securizate, apărarea cibernetică, sprijinul acordat autorităților civile și mobilizarea rezervelor.

Lecția Ucrainei este că o armată modernă nu înseamnă numai blindate și artilerie, ci o rețea de senzori, drone, informații, comandă, logistică și unități mobile. Strategia moldovenească urmărește tocmai construirea unei forțe moderne, agile, mobile și profesioniste, cu prioritate pentru supravegherea și apărarea aeriană, informații, mobilitate, comunicații și sprijin cu foc.

Simboluri și capabilități

Parada din august 2026 a oferit imaginea publică a acestei tranziții. Pentru prima dată, autoritățile au decis să nu prezinte tehnică militară de fabricație sovietică. În locul acesteia au apărut arme occidentale, vehicule HMMWV, transportoare Piranha, sisteme de artilerie autopropulsată ATMOS, echipamente antitanc, drone și mijloace de război electronic. Piranha au fost surprinse inclusiv în imaginile realizate în timpul paradei din 27 august.

Dincolo de dimensiunea ceremonială, mesajul a fost limpede. Armata Națională încearcă să iasă din ecosistemul tehnic și logistic sovietic și să se apropie de standardele partenerilor europeni și nord-atlantici. Totuși, desprinderea reală nu se produce atunci când tehnica occidentală trece prin Piața Marii Adunări Naționale, ci atunci când armata poate să o întrețină, să o integreze în sistemele de comandă și să o folosească eficient în condiții de criză.

Strategia prevede o structură pe timp de pace de 8.500 de militari și 2.000 de civili, față de aproximativ 6.500 de militari și 2.000 de civili în prezent. Va fi păstrat un sistem mixt. Mai exact, serviciul militar în termen trebuie să contribuie la formarea rezervei, iar militarii prin contract vor constitui nucleul profesionist. Sunt planificate structuri pentru apărare antiaeriană, radiolocație, aviație, operații speciale, comunicații, informații militare, apărare cibernetică și logistică. Această arhitectură este mai importantă decât achiziția izolată a unor platforme, deoarece permite echipamentelor să funcționeze împreună.

Problema banilor

Republica Moldova și-a asumat atingerea unui buget al apărării de cel puțin 1% din PIB până în 2030. Este o creștere importantă față de nivelurile istorice, dar modestă pentru un stat aflat lângă un război și care are trupe străine pe teritoriul său. Programul guvernamental pentru perioada 2026-2030 urmărește profesionalizarea personalului, modernizarea infrastructurii, dezvoltarea apărării antiaeriene și integrarea Republicii Moldova în arhitectura de securitate a Uniunii Europene.

Amploarea necesităților depășește însă capacitatea bugetului național. Până în iulie 2026, asistența acordată Republicii Moldova prin Instrumentul european pentru pace a ajuns la 317 milioane de euro. Cel mai nou pachet, în valoare de 120 de milioane de euro, este destinat unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie și completează investițiile anterioare în supravegherea și protecția spațiului aerian.

Pentru Chișinău, aceste fonduri fac diferența dintre planuri înscrise în strategii și capabilități operaționale. Totuși, ajutorul extern nu poate substitui finanțarea națională pentru salarii, mentenanță, muniții, exerciții și infrastructură. Partenerii pot dona un radar sau un vehicul, dar nu pot administra permanent unitatea militară care îl folosește.

România, acceleratorul transformării

Rolul României nu se măsoară în primul rând prin valoarea donațiilor, ci prin capacitatea Bucureștiului de a lega Armata Națională de sistemul occidental. Avantajele sunt evidente. Vorbim de limbă și istorie comună, proximitatea geografică, compatibilitatea instituțională și experiența României de a transforma o armată provenită din Tratatul de la Varșovia într-o forță integrată în NATO. România poate transmite nu doar echipamente, ci și lecțiile propriului proces de reformă.

Prima componentă este asistența materială. De exemplu, în ianuarie 2023, Ministerul român al Apărării a donat echipamente medicale în valoare de peste 7,3 milioane de lei românești. În august același an au fost livrate căști de protecție, veste antiglonț și vehicule de teren. Donațiile nu schimbă singure raportul militar regional, dar îmbunătățesc protecția individuală, mobilitatea și logistica unităților moldovenești.

A doua componentă este formarea personalului. Cooperarea româno-moldovenească include expertiză, instruire și învățământ militar. Militarii moldoveni se pregătesc împreună cu unități românești și se familiarizează cu procedurile de planificare, comandă și logistică folosite în NATO. Efectul este de lungă durată. Un echipament poate fi uzat sau înlocuit, dar o generație de comandanți pregătiți într-o cultură profesională occidentală poate transforma instituția.

România, punte spre NATO și Uniunea Europeană

A treia componentă, probabil cea mai valoroasă, este rolul de coordonator. În iulie 2026, Ministerul român al Apărării a confirmat că experți români rezidenți la Chișinău lucrează la implementarea pachetului NATO destinat consolidării capacității de apărare a Republicii Moldova.

Comisia militară mixtă România-Republica Moldova urmărește creșterea interoperabilității și avansarea proiectelor bilaterale. Bucureștiul și-a asumat totodată facilitarea și coordonarea sprijinului internațional pentru Chișinău, inclusiv prin mecanismele NATO și UE. România ajută astfel autoritățile moldovenești să formuleze proiecte, să identifice finanțare și să transforme standardele occidentale în reforme aplicabile.

Această contribuție nu trebuie confundată cu o garanție militară. Republica Moldova rămâne stat neutru și, nefiind membră NATO, nu beneficiază de protecția articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. România poate instrui, dota, consilia și susține interesele Chișinăului în capitalele occidentale, dar nu poate înlocui responsabilitatea statului moldovean de a-și organiza apărarea. Sprijinul românesc este un multiplicator de forță, nu un substitut pentru Armata Națională.

Nevoia de transformare

Principala provocare nu mai este definirea direcției, ci menținerea ritmului. Armata are nevoie de personal suficient și bine plătit, rezerviști instruiți periodic, stocuri, mentenanță și infrastructură. Achizițiile trebuie să formeze sisteme coerente, nu o colecție de echipamente primite de la donatori diferiți. Un radar fără comunicații securizate, o piesă de artilerie fără muniție și un vehicul fără piese de schimb oferă mai curând imagine decât putere militară. Strategia însăși recunoaște nevoia creșterii salariilor, a investițiilor în instruire și mentenanță și a dezvoltării rezervei.

Reforma trebuie, totodată, explicată societății. Consolidarea apărării nu contrazice neutralitatea și nu înseamnă pregătirea unui război ofensiv. O neutralitate credibilă presupune capacitatea de a controla teritoriul și spațiul aerian. Armata Națională nu va deveni curând comparabilă cu armatele mari din regiune, dar poate deveni suficient de profesionistă, mobilă și conectată pentru a ridica prețul oricărei provocări și pentru a proteja populația în primele momente ale unei crize.

În această ecuație, România joacă rolul partenerului strategic indispensabil. Bucureștiul oferă experiență, instruire, echipamente și acces la rețelele occidentale de sprijin. Succesul va fi însă măsurat la Chișinău. După decenii de neglijare, Republica Moldova începe să înțeleagă că independența declarată trebuie susținută și prin capacitatea de a o apăra. Armata Națională a ieșit din etapa pur simbolică; miza următorilor ani este să devină o instituție credibilă, sustenabilă și adaptată războiului secolului XXI.