Defense România Terorism Afganistan: Cel puțin zece morți după un atentat la o companie de securitate britanică

Afganistan: Cel puțin zece morți după un atentat la o companie de securitate britanică

Atentat
Cel puţin zece persoane au fost ucise într-un dublu atac revendicat de talibani care a avut loc miercuri în estul capitalei Kabul şi care a vizat o companie de securitate britanică.

"Există zece morţi şi 19 răniţi au fost evacuaţi", a declarat pentru AFP şi DPA purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wahid Majroh. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a confirmat bilanţul, fără a putea indica naţionalitatea victimelor.

Potrivit unui oficial al Ministerului de Interne citat de Reuters, un număr necunoscut de atacatori înarmaţi au intrat în sediul grupului de securitate britanic G4S şi se luptă cu forţele de securitate, după ce în primă fază o maşină capcană a explodat în apropierea clădirii.

Conform DPA, poliţia a izolat zona, iar echipaje de prim ajutor au fost deplasate la locul atacului.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes