Defense România News Zbor EAU - SUA, peste 100 de pasageri bolnavi. Trump intervine și ”monitorizează situația”

Zbor EAU - SUA, peste 100 de pasageri bolnavi. Trump intervine și ”monitorizează situația”

În jur de 100 de pasageri şi membri de echipaj s-au simţit rău în timpul unui zbor al companiei Emirates de la Dubai spre New York. De teama unui incident de securitate și atentat, Casa Albă a intervenit.

Serviciile medicale au supus pasagerii unor controale după aterizarea pe aeroportul JFK, au comunicat autorităţile.

Circa 100 de persoane au acuzat simptome de febră şi tuse la bordul zborului 203 al Emirates, care a aterizat cu cel puţin 521 de pasageri la scurt timp după ora locală 09.00 (13.00 GMT), pe aeroportul John F. Kennedy, a informat Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Maladiilor (CDC), într-un comunicat.

Anterior, compania Emirates, cu sediul în Dubai, informase că în jur de 10 pasageri 's-au simţit rău' în timpul zborului şi au fost transportaţi la spital, fără a specifica natura simptomelor. Aeronava a fost trasă departe de terminal astfel încât oficialii serviciilor de urgenţă să poată evalua situaţia, a comunicat autoritatea aeroportuară din New York şi New Jersey.

De teama unui incident de securitate, Trump intervine și monitorizează situația

Casa Albă a anunţat la rândul său, prin purtătoarea de cuvânt Sarah Sanders, că monitorizează situaţia şi că preşedintele Donald Trump este ţinut la curent pe măsură ce apar noi informaţii.

Avionul în cauză este un Airbus A380, cea mai mare aeronavă de pasageri din lume. Angajaţii CDC lucrează împreună cu alte agenţii pentru evaluarea pasagerilor, luându-le temperatura şi făcând aranjamentele necesare pentru transportul către spitale, a precizat purtătorul de cuvânt Benjamin Haynes în comunicat.

Pasagerii care nu sunt bolnavi vor avea permisiunea să-şi continue planurile de călătorie, a indicat el. O parte din pasagerii bolnavi au fost transportaţi la Jamaica Hospital Medical Center, cu simptome care nu le pun vieţile în pericol, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri din New York.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes