Defense România › Drone și tehnologii emergente › Versiunea „Vânător de Drone” a avioanelor ușoare L-39 Skyfox, mai aproape de confruntarea cu dronele ruse Shahed. Cehia ia în calcul livrarea a 16 avioane către Ucraina

Versiunea „Vânător de Drone” a avioanelor ușoare L-39 Skyfox, mai aproape de confruntarea cu dronele ruse Shahed. Cehia ia în calcul livrarea a 16 avioane către Ucraina

Primul zbor cu succes al noului avion ceh de antrenament L-39NG. Sursa Foto: Producătorul AERO Vodochody
Republica Cehă ar putea furniza Ucrainei 16 aeronave de antrenament L-39 Skyfox, a declarat miercuri, 11 noiembrie, ministrul ceh al industriei și comerțului, Karel Havlíček.

Oficialul ceh se află într-o misiune de afaceri de două zile în țara care se apără de invazia rusă. Potrivit lui Havlíček, patru avioane L-39 Skyfox au fost deja confirmate în trecut, iar acum negociază cu prim-ministrul ucrainean, Serhiy Koretsky, despre livrarea a încă 12 aparate.

“Am un sentiment foarte bun legat de întrevederea cu prim-ministrul Koretsky, care i-a invitat și pe ministrul energiei, Denys Shmyhal, precum și pe ministrul transporturilor, Mykola Kalashnyk, la întâlnire”, a spus Havlíček.

În trecut, Ucraina a fost interesată de avioanele ușoare de atac L-159 ALCA din arsenalul Armatei Cehe și a negociat problema cu oficialii cehi. Apărătorii ucraineni doreau să folosească avioanele pentru a lupta împotriva dronelor, pe care armata rusă le trimite practic în fiecare noapte către ținte din Ucraina.

În cele din urmă, guvernul prim-ministrului Andrej Babiș a refuzat să predea aceste aeronave, spunând că soldații au nevoie de ele. Șeful Statului Major General, Miroslav Hlaváč, a declarat pentru agenția CTK luna trecută că este o chestiune închisă. În acest context, însă, el a menționat posibilele livrări ale avioanelor L-39 Skyfox.

Societatea Aero Vodochody produce în prezent aproximativ 12 avioane de antrenament cu reacție L-39 Skyfox pe an. Potrivit unei declarații anterioare a conducerii companiei, aceasta poate crește capacitatea de producție la 18 aeronave pe an.

Compania a vândut până acum peste 40 de astfel de avioane, iar producția sa este ocupată cu comenzi până în al doilea trimestru al anului 2027, conform datelor din septembrie anul acesta.

L-39 Skyfox, versiunea Vânător de Drone

L-39 Skyfox, photo source: Wikipedia

Versiunea anti-drone aflată în dezvoltare, numită Drone Hunter, ar fi probabil oferită Ucrainei.

Drone Hunter este destinată în principal distrugerii vehiculelor aeriene fără pilot inamice, cu costuri operaționale semnificativ mai mici decât atunci când se desfășurau avioane de vânătoare convenționale.

Aero a prezentat deja o configurație echipată cu un sistem de țintire electro-optică și lansatoare de rachete pentru rachete ghidate de 70 de milimetri. Partea cehă colaborează cu compania belgiană Thales, printre altele, în integrarea și testarea acestora. Drone Hunter nu a fost încă desfășurat operațional, iar capacitățile sale trebuie confirmate prin teste suplimentare.

Din 2021, Aero Vodochody este deținută în principal de investitori maghiari, împreună cu grupul ceh de armament Omnipol. După schimbările din acest an, cel mai mare acționar individual este antreprenorul Oszkár Világi, cu o cotă indirectă de aproximativ 48 la sută. Omnipol al familiei lui Richard Háva deține 24 la sută, compania de stat maghiară N7 deține încă 15 la sută, iar restul de 13 la sută aparține omului de afaceri maghiar Zsolt Hernádi.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes