Defense România Forțele aeriene Un bombardier strategic american B-52H, interceptat de avioane rusești Suhoi-35S deasupra Oceanului Pacific

Un bombardier strategic american B-52H, interceptat de avioane rusești Suhoi-35S deasupra Oceanului Pacific

Trei avioane de luptă Suhoi-35S ale Forţelor Aeriene Ruse au fost ridicate de la sol, în cursul zilei de ieri, pentru a intercepta şi escortat un bombardier strategic american B-52H, care s-a apropiat de spațiul aerian al Federaţiei Rusiei, precizează agenţia rusă de presă TASS care citează un comunicat al Comandamentul Central pentru Apărare de la Moscova.

Potrivit comandamentului, sistemele radar din Districtul Militar de Est au detectat duminică, deasupra Oceanului Pacific, o țintă care se apropia de spațiul aerian al Rusiei.

„Pentru a identifica și escorta avionul străin, trei aparate Suhoi-35S ale Regiunii Militare de Este au fost ridicate de la sol. Echipajele au identificat ținta ca fiind un bombrdier strategic B-52H aparținând US Air Force și l-au escortat deasupra Oceanului Pacific. Nu a existat nicio violare a graniței granițelor Rusiei sau o apropiere periculoasă a avioanelor în aer”, se arată într-un comunicat al Comandamentului rus pentru Apărare.

Potrivit armatei ruse, avioanele Suhoi-35S „au respectat cu strictețe” regulile internaționale și s-au întors la bază după ce avionul SUA s-a îndepărtat de frontiera rusă.

Potrivit CNN, acest incident marchează cea mai recentă întâlnire între avioanele rusești și avioanele americane sau cele ale NATO. În martie, NATO a ridicat de la sol mai multe avioane de vânătoare pentru a urmări și intercepta, în repetate rânduri, bombardiere și avioane de luptă ruși care zboară peste Marea Nordului, Marea Neagră și Marea Baltică.

În august 2020, două avioane de vânătoare rusești Su-27 au făcut o interceptare „nesigură şi neprofesionistă” a unui bombardier B-52 al US Air Force care zbura în spațiul aerian internațional al Mării Negre.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes