Defense România Forțele aeriene Un avion F-35 s-a prăbușit în SUA

Un avion F-35 s-a prăbușit în SUA

Un avion F-35A s-a prăbușit în Statele Unite înainte de aterizare. Avionul efectua un zbor de antrenament nocturn.

Avionul F-35 efectua un zbor de rutină. Potrivit publicației Fight Global, incidentul a avut loc în cursul nopții de ieri. Pilotul a supraviețuit și se afă în stare stabilă. Publicația americană amintește că acesta este al doilea avion pe care SUA îl pierd în decurs de doar o săptămână, după prăbușirea unui F-22 Raptor.

Informația este preluată de mai multe site-uri de specialitate din Statele Unite iar Baza Aeriană Eglin a confirmat pe o rețea de socializare prăbușirea avionului F-35.


Din fericire, menționează și publicația The Drive, la fel ca în cazul aeronavei F-22 Raptor, pilotul avionului F-35 a reușit să se catapulteze înaintea impactului și a supraviețuit.

Nu se cunosc încă mai multe informații cu privire la cauza accidentului, dar Pentagonul a demarat imediat o anchetă.

Avionul aparținea 58th Fighter Squadron (United States Air Force).

Al treilea F-35 care 'cade'

Amintim că acesta este al treilea avion de generația a V-a, F-35, care se prăbușește. 

Prima prăbușire a unui F-35 a fost semnalată în septembrie 2018, când un F-35B care aparținea US Marine Corps s-a prăbușit în Carolina de Sud, SUA. Pilotul a supraviețuit după catapultare.

Al doilea incident a avut loc pe 9 aprilie 2019, când Forțele Aeriene Japoneze au pierdut un F-35 în Oceanul Pacific. Din păcate, atunci pilotul nu a supraviețuit.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes