Presa franceză a precizat inițial ca unul dintre piloţi ar fi decedat, dar acest lucru nu a fost confirmat. S-ar putea să fi fost rănit.
Ziarul De Standaard a aflat de la Ministerul belgian al Apărării că cei doi piloți au reuşit să se catapulteze. Un pilot ar fin nevătămat, celălalt este încă agățat de o linie de înaltă tensiune cu parașuta. Starea de sănătate a celui de-al doilea pilot nu este confirmată până la această ora. Avionul zbura din Belgia spre o bază aeriană navală din Franța, când s-a prăbuşit între orașele Pluvigner și Landaul, în Britanny, potrivit unor declarații ale autorităţilor din zonă, precizează AFP.
„Aeronava a decolat din localitatea Florennes, din Belgia, şi se îndrepta către baza aeronautică navală Lann-Bihoué, din Morbihan", au transmis oficialii într-un comunicat, preluat de Le Figaro.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului belgian al Aparii, Olivier Severin, a declarat pentru La Libre că o echipă a Direcției pentru siguranță a aviației , un serviciu al armatei care se ocupă de siguranța aeriană, se îndreaptă spre locul accidentului.
Se spune că avionul s-a prăbușit la cincizeci de metri de o casă, relatează presa franceză. Ziarul local Le Telegramme a prezentat imagini cu pilotul atârnat de o linie de înaltă tensiune, fum negru și flăcări care se ridicau din zonă în care avionul F-16 belgian s-a prăbuşit, dar și imagini cu o casă despre care a spus că a fost avariată înainte ca aparatul de zbor să lovească pământul.