Defense România News Trump: Am primit o scrisoare magnifică de la Kim Jong-Un

Trump: Am primit o scrisoare magnifică de la Kim Jong-Un

Kim Jong Un - Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că a primit în ajun o scrisoare foarte călduroasă din partea liderului nord-coreean Kim Jong-Un şi şi-a exprimat satisfacţia pentru "magnifica" lor corespondenţă.

"Tocmai am primit o scrisoare magnifică de la Kim Jong-Un", a declarat preşedintele, adăugând că el continuă să aibă încredere în liderul nord-coreean, în pofida slabului progres privind denuclearizarea Coreei de Nord, pentru că el "şi-a respectat cuvântul" şi nu s-a angajat în noi proiecte nucleare şi nu a efectuat noi teste cu rachete balistice cu rază lungă de acţiune.

"Este o scrisoare frumoasă, este o scrisoare foarte călduroasă", a spus Trump la plecarea sa din Casa Albă spre Iowa marţi. "Nu spun asta din naivitate, este un lucru foarte frumos", a adăugat el.

Preşedintele SUA, care s-a adresat presei la Casa Albă, a asigurat între altele, fără să ofere detalii, că ceva pozitiv urmează să se producă în urma discuţiilor cu Phenianul.

În cursul primei sale întâlniri cu Donald Trump, la 12 iunie, în Singapore, Kim Jong-Un a promis destructurarea programului său nuclear, dar niciun progres nu a fost realizat de atunci şi cel de-al doilea lor summit, care s-a derulat între 25 şi 28 februarie la Hanoi, s-a soldat printr-un eşec.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes