DefenseRomania vă prezintă un scurt istoric al celor mai importante știri de luni, 31 august.
1. Duel aerian între mai multe avioane F-16 turceşti şi greceşti (Foto/Video). Turcia continuă provocările în Mediterană
Turcia a publicat pe Twitter, pe 28 august, o înregistrare video în care se poate observa cum avioanele de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Turce au interceptat şi urmărit șase avioane F-16 ale Greciei, care decolaseră din Creta pentru a se îndrepta spre sudul Ciprului.
2. Potrivit Indiei, China a a dislocat avioane J-20 la granița celor două state chiar înainte ca Armata chineză efectueze noi incursiuni
India acuză China că a dislocat aeronave J-20, despre care Beijingul afirmă că ar fi de generația a V-a, la granița celor două state. New Delhi precizează că acțiunea Chinei a avut loc chiar înaintea ca Armata chineză să desfășoare o nouă incursiune în zonă.
3. Turcia va cumpăra 40 de avioane rusești de vânătoare de tip Su-35, pentru a contracara Forțele Aeriene ale Greciei
Turcia a decis să achiziționeze de urgență avioane de vânătoare multifuncționale de tip Su-35 de generație 4++ din Federația Rusă.
4. Grecia ar fi ajuns la un acord cu Franța pentru avioane Rafale. Atena nu e la prima tentativă pentru achiziționarea Rafale
Grecia tatonează din nou posibilitatea de a achiziționa aeronave franceze Rafale, potrivit presei elene.
5. Ministrul de externe chinez îl ameninţă pe preşedintele Senatului ceh: Va plăti un preţ ridicat pentru vizita sa în Taiwan
Preşedintele Senatului ceh, Milos Vystrcil, va plăti un preţ ridicat pentru vizita sa oficială în Taiwan, a declarat luni ministrul de externe chinez, Wang Yi, un avertisment respins de oficialul ceh care a afirmat că nu doreşte o confruntare politică.
6. Rusia este indecisă în privinţa situaţiei din Belarus. Kremlinul: Totul este sub control şi nu este nevoie să trimitem forţe
Rusia continuă să ofere declaraţii contradictorii, de la o zi la alta, privind situaţia din Belarus şi modul în care ar urma să-l sprijine pe Lukaşenko.
7. S-400, garanția puterii lui Erdogan? Sistemele rusești ar putea contracara o nouă tentativă de lovitură de stat, inclusiv printr-un atac aerian
Saga sistemelor rusești S-400 achiziționate de Turcia, stat membru NATO, pare una fără final. Ca urmare a acestei decizii, Ankara a fost exclusă de SUA din programul F-35.