Informațiile oficiale sunt puține și vor fi probabil clarificate abia la prezentarea de la Paris, dar detaliile vizibile permit deja câteva observații.
Elementul cel mai relevant este suita de radare. Proiectul pare echipat cu un sistem AESA în două benzi de frecvență (AESA dual-band), cu antene de căutare și de conducere a focului. O asemenea configurație este tipică distrugătoarelor, singurele nave suficient de mari și cu capacitate de generare a energiei electrice potrivită pentru a susține senzori de acest nivel.
Pe această bază, ipoteza cea mai plauzibilă este că Naval Group pregătește un distrugător de apărare antiaeriană, poziționat ca succesor al clasei Horizon aflate în serviciul Marinei franceze, cu senzori mai puternici și, posibil, cu un număr mai mare de celule de lansare verticală (VLS).
Imagine concept a unui misterior distrugăor antiaerian ce va fi prezentat de francezi. Photo source: Screenshot Naval Group
Dacă lucrurile stau așa, proiectul ar completa gama actuală a șantierului. Fregata FDI, cunoscută la export ca Belharra, este concepută ca navă multifuncțională, de uz general. Noul proiect ar acoperi, în schimb, segmentul aerian, cel al misiunilor de apărare antiaeriană susținută și de rază lungă. Distincția contează, pentru că țările europene caută tot mai insistent protecție contra dronelor, rachetelor de croazieră și rachetelor balistice, amenințări care au schimbat în ultimii ani logica dotării flotelor.
Teaserul nu oferă nimic despre deplasamentul, armamentul, numărul de celule VLS, clientul vizat sau calendarul. Chiar și numirea sa ca succesor al Horizon este o presupunere a noastră, nu o informație confirmată de șantier, iar tipul precis al navei poate fi stabilit doar de prezentarea oficială.
Ce înseamnă toate acestea pentru România
Foto: Forțele Navale Române
Seria recentă de atacuri asupra navelor comerciale din apropierea coastelor românești și bulgare a arătat că amenințarea din Marea Neagră vine în bună măsură din aer și de la suprafață, prin drone și mijloace fără pilot. Pentru o marină cu nave vechi și fără apărare antiaeriană de zonă, aceasta este o vulnerabilitate evidentă, iar România nu a găsit încă o formulă de înlocuire a programului de corvete.
Nu trebuie să tragem însă concluzii prea îndrăznețe. Un distrugător de apărare antiaeriană este o clasă de navă mult peste posibilitățile bugetare și de echipaj ale Forțelor Navale Române, iar nimic din imaginile promoționale livrate nu indică interes francez sau român pentru o asemenea achiziție.
Relevanța proiectului pentru noi este mai degrabă indirectă. Pe de o parte, el arată direcția în care se îndreaptă industria navală europeană, către nave capabile să protejeze grupările navale împotriva amenințărilor aeriene. Pe de altă parte, ne arată că securitatea maritimă a flancului sud-estic al NATO depinde de capacități pe care aliații le construiesc, iar România trebuie să decidă ce parte din ele poate asigura singură și ce parte va trebui să ceara partenerilor să asigure.
Un eventual interes pentru acest tip de navă ar trebui, în orice caz, analizat și prin prisma Convenției de la Montreux, care limitează prezența navelor militare ale statelor non-riverane în Marea Neagră.
În fine, prezentarea de la Euronaval, de la începutul lunii noiembrie, ne va arăta dacă este vorba despre un simplu exercițiu de imagine sau despre un proiect cu client deja identificat.