„Contractul pe care intenționăm să-l atribuim vineri vizează componenta noastră de acțiune. Așadar, esența este: nu doar cum detectăm autonom un potențial adversar, ci și cum trecem la acțiune, generând un răspuns autonom în limitele stabilite de un operator uman sau chiar în colaborare cu acesta”, a declarat luni Brandon Pugh, principalul consilier pe probleme cibernetice al instituției, în cadrul conferinței anuale AUSA. „Este ceva extraordinar. Un lucru pe care nu l-am mai făcut și care ne entuziasmează foarte mult.”
Pugh a refuzat să dezvăluie numele companiilor selectate înainte de anunțul oficial de vineri, a precizat Breaking Defense, pe 13 octombrie.
De ce vrea Armata SUA ca agenții AI să repare singuri rețelele militare atacate?
Inițiativa privind utilizarea AI în rețele, denumită „Project Griffin”, a luat naștere în urma unui exercițiu de simulare strategică (tip „tabletop”) la care au participat lideri din industrie și oficiali de rang înalt din cadrul armatei. În august, US Army a lansat o procedură de achiziție pentru soluții comerciale, primind 108 propuneri, dintre care au fost selectate 10 finaliste.
Pugh a explicat că US Army dispune de instrumente, precum capacitatea „Panoptic Junction” care, potrivit acestuia, au o rată de succes de aproape 90% în identificarea activităților malițioase din rețea. Totuși, în prezent, acestea nu oferă o modalitate de remediere sau eliminare a amenințărilor respective, mai ales având în vedere resursele umane limitate.
Cu toate acestea, oficialii au precizat că agenții AI nu vor începe imediat activitatea în rețelele guvernamentale. „Pentru noi, întrebarea este: suntem noi, ca oameni, pregătiți să permitem unui agent să acționeze efectiv?
Dacă ne gândim că, timp de atâția ani, omul a fost cel care aplica patch-uri sau remedia probleme, acum analizăm ce înseamnă să avem un agent care să execute această sarcină și cum anume verificăm munca acelui agent.
De ce ezită comandanții americani să dea mână liberă inteligenței artificiale?
Așadar, mai sunt multe de făcut în acest domeniu”, a declarat reporterilor, în cadrul conferinței, generalul-locotenent Christopher Eubank, comandantul Comandamentului Cibernetic al Armatei (Army Cyber Command).
El a adăugat că instituția colaborează cu diverse companii pentru a înțelege ce pot oferi ele în acest domeniu și pentru a stabili ce presupune, concret, acțiunea propriu-zisă, urmând ca ulterior agentul AI să fie supus unei proceduri riguroase de testare în segmentul de rețea gestionat de U.S. Army. Cele două companii selectate ar putea colabora în cadrul acestui demers sau ar putea lucra independent.
Pugh a precizat că utilizarea unei proceduri de tip „Commercial Solutions Opening” (o metodă flexibilă de achiziție a soluțiilor comerciale) pentru colectarea ideilor a fost sugerată chiar de reprezentanții industriei, scopul fiind menținerea unei abordări deschise, evitând astfel impunerea unor cerințe stricte privind ceea ce companiile ar trebui să furnizeze Armatei. Companiile dispun adesea de capacități sau idei care, nici măcar nu se află în atenția autorităților guvernamentale, a explicat el.
Având în vedere această abordare deschisă, Armata dorește să evalueze capacitățile reale ale companiilor pe măsură ce soluțiile propuse sunt supuse unor teste riguroase.