Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a declarat că țara sa sprijină eforturile Turciei împotriva tuturor amenințărilor la adresa securității sale naționale și condamnă toate organizațiile teroriste, inclusiv PKK, în timp ce Stockholm așteaptă aprobarea de către Ankara a aderării sale la NATO.
Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său britanic, James Cleverly, Billstrom a afirmat că Suedia a implementat o nouă lege împotriva terorismului, aşa cum se angajase printr-un acord bilateral cu Turcia şi Finlanda.
Suedia şi Finlanda au cerut să devină membre ale Alianţei Nord-Atlantice anul trecut, după ce Rusia a invadat Ucraina. Unanimitatea necesară pentru extinderea NATO nu a fost însă întrunită imediat, din cauza opoziţiei Turciei şi a Ungariei.
Ankara a acuzat cele două state nordice că nu sunt suficient de ferme în combaterea terorismului, în special a susţinătorilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), însă a renunţat între timp la obiecţiile faţă de aderarea Finlandei, ratificată şi de Budapesta. Parlamentul ungar nu a votat încă pentru primirea în NATO a Suediei.
Billstrom a afirmat că în Suedia a intrat recent în vigoare legislaţia nouă care interzice participarea în orice mod la o organizaţie teroristă - aşa cum este considerată oficial PKK de Turcia, SUA şi Uniunea Europeană. "Aşadar, am îndeplinit ultima parte a acordului", a declarat el.
Aflat în vizită în Suedia, Cleverly a reiterat în aceeaşi conferinţă de presă sprijinul Regatului Unit pentru încheierea rapidă a procesului de aderare a Suediei la NATO.
Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate.
În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.