Defense România Forțele aeriene Su-57, într-o versiune cu două locuri, special pentru export. Rusia spune că Su-57 stârnește interes, în pofida tuturor problemelor

Su-57, într-o versiune cu două locuri, special pentru export. Rusia spune că Su-57 stârnește interes, în pofida tuturor problemelor

Aflat într-o vizită de lucru în Ținutul Primorie, vicepremierul rus, Yuri Borisov, a declarat, pe 16.06.2021, că Ministerul Apărării și compania Sukhoi planifică dezvoltarea unei versiuni cu două locuri a avionului de vânătoare Su-57 pentru export.

După cum a precizat acesta, un astfel de demers va conduce la creșterea cererii din străinătate pentru aeronava considerată de Rusia de generația a cincea.

“Există interes pentru acest tip de avion și, în opinia mea, acesta va crește de la an la an, pe măsură ce armata noastră va primi mai multe aeronave Su-57. De regulă, clienții străini se uită mai întâi la modul în care se comportă avionul în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse”, a spus Borisov, a cărui declarație a fost preluată de agenția Interfax.

Su-57, cunoscut anterior și sub denumirea de PAK FA, este un avion de vânătoare rusesc de generația a cincea, destinat pentru distrugerea tuturor categoriilor de ținte: aeriene, terestre și de la suprafața apei. Acesta a efectuat primul zbor în anul 2010.

Avionul este supermanevrabil, dispune de noi echipamente de bord și are o expunere redusă (tehnologie stealth), potrivit rușilor.

În cadrul forumului Armata-2019, a fost încheiat un contract între Ministerul rus al Apărării și compania Sukhoi pentru livrarea a 76 de avioane de tip Su-57 pentru Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse. Primul avion Su-57 a fost livrat la trupe la sfârșitul anului 2020.

Vicepremierul Yuri Borisov a declarat că, în anul 2021, militarii ruși vor primi alte patru avioane de vânătoare Su-57.

În urmă cu câteva zile, o sursă a agenției de presă Tass anunțase că, până la sfârșitul anului în curs, vor fi livrate două avioane Su-57.

Comentariul autorului: Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a informat recent că Forțele Aerocosmice vor primi în dotare, până la sfârșitul anului 2024, 22 de avioane Su-57 din producția de serie.

Aceste planuri par destul de ambițioase și, cel mai probabil, nu vor fi respectate.

În plus, specialiștii militari ruși așteaptă începerea producerii în serie a noilor motoare pentru etapa a doua a proiectului Su-57. Acestea se află în teste și se estimează că vor fi livrate începând din anul 2023.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes