Defense România News Sârbii se opun aderării la NATO. Bombardamentele, principalul motiv

Sârbii se opun aderării la NATO. Bombardamentele, principalul motiv

Un sondaj efectuat de Consiliul Atlantic din Serbia arată că 89% din cetăţeni sunt împotriva aderării la NATO şi numai 11% susţin acest demers.

Rezultatele publicate marţi arată că 70,2% din cei care au răspuns menţionează ca motiv al respingerii aderării bombardamentele din 1999 ale Alianţei Nord-Atlantice asupra Serbiei, în timp ce 10,2% nu sunt de acord cu opiniile, perspectivele globale şi obiectivele NATO.

Bombardamentele, principalul motiv

Experienţa personală a fost decisivă pentru 39,3% din poziţiile sârbilor faţă de NATO, iar influenţa presei a contat în 23,7% din cazuri.

Conform sondajului, 40% din sârbi au încredere în presa din ţara lor, iar 19% nu. Doar 5% consideră că materialele de presă despre NATO sunt obiective, în timp ce 49% le apreciază ca lipsite de obiectivitate; restul răspunsurilor au indicat lipsa unei opinii sau convingerea că subiectul este tratat în mod neutru, potrivit HINA.

Concluzia este că presa nu modifică sentimentele cetăţenilor sârbi faţă de NATO, care sunt profunde şi nu pot fi influenţate din afară, a afirmat Jelena Fratucan, reprezentantă a agenţiei Nina Media, care a participat la sondaj.

HINA menţionează că în presa sârbă raportul între materialele pozitive despre NATO şi cele negative este de 1 la 3,32; în privinţa Uniunii Europene, raportul este de 1 la 1, iar referitor la Rusia de 1 la 0,12. Serbia ar trebui să conteze pe Rusia, arată 52,8% din articole; pe UE - 29,5%; pe SUA -16%, arată analiza.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes